Dintre sărbătorile mari ale anului liturgic, rânduite ca Praznice Împărăteşti, câteva sunt dedicate cinstirii Maicii Domnului, ca dovadă a deplinei devoţiuni pe care creştinii o au faţă de cea care este Împărateasa Cerului şi cea mai aleasă dintre sfinţi. Între aceste mari sărbători se numără şi Adormirea Maicii Domnului, sau Sânta Marie Mare, prăznuită la 15 august, alte mari sărbători fiind Naşterea Maicii Domnului, sau Sânta Marie Mică, la 8 septembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, la 21 noiembrie, şi Bunavestire, la 25 martie.
Reprezentările artistice ale Fecioarei, răspândite încă din primele secole creştine, diferă în cadrul tradiţiilor, iar popularitatea sa a crescut semnificativ începând din secolul al XII-lea, biserici din ce în ce mai mari fiind ctitorite spre cinstirea sa. Praznicul numit în ortodoxie al Adormirii Maicii Domnului, iar la romano-catolici al Înălţării cu trupul la cer a Maicii Domnului, este unul de o deosebită însemnătate. Descrierile timpurii ale Adormirii Maicii Domnului în iconografia bizantină o înfăţişează pe Fecioara Maria întinsă pe un pat sau catafalc, în centrul compoziţiei. Într-o icoană a Adormirii, pictată de Teofan Grecul, unul dintre cei mai mari iconari ruşi, la final de secol XIV, Fecioara este înconjurată de cei 12 Apostoli. În centru, Iisus este înfăţişat într-o mandorlă, ocrotind sufletul Maicii Sale. Alături de El se află Dionisie Areopagitul şi Ignaţiu de Antiohia Teoforul (purtătorul de Dumnezeu), cei care au transmis istorisirea adormirii Fecioarei. Într-o frescă de la jumatatea secolului al XVI-lea, de la biserica St. Rok, din Draguć, Croaţia, în scena Adormirii, Iisus este reprezentat în centru, ţinând în palme sufletul Maicii Sale, al cărei trup stă întins pe un pat, în planul inferior, străjuit de doi apostoli. Într-o piesă de altar destinată iniţial unei capele din Padova, în 1484, descriind ‘Moartea Fecioarei’, veneţianul Bartolomeo Vivarini îl înfăţişează pe Iisus primind-o pe Maica Sa în cer, într-o mandorlă albastră susţinută de îngeri, cu cei 12 Apostoli privind cum Iisus ridică sufletul Fecioarei. Icoana ‘Adormirii Fecioarei’, pictată de El Greco, în secolul al XVI-lea, este o lucrare timpurie a cretanului, pe când studia arta pe tărâmurile sale natale, în care artistul renunţă la unele elemente ale austerităţii iconografice specific bizantine, pentru a lăsa se se insinueze sugerate trăsături ale gravurilor renascentiste. Adusă pe insulă, se pare, în timpul războiului de independenţă al grecilor, în secolul al XIX-lea, icoana se află la Catedrala Adormirii Fecioarei, din Ermoupolis, Syros, Grecia. Renascentistul italian Andrea Mantegna descrie în ‘Moartea Fecioarei’, în jur de 1462, ultimele clipe ale Maicii Domnului pe pământ, plasând scena într-un cadru arhitectural clasic, dominat de o individualizare a fizionomiilor. Opera lui Mantegna a fost achiziţionată pentru regele spaniol Filip al IV-lea al Spaniei, în prima parte a veacului al XVII-lea, şi a ajuns la Muzeul Prado din Madrid în 1829. În ultima sa descriere a ‘Morţii Fecioarei’, şi unul dintre ultimele sale tablouri, în jur de 1472 – 1480, flamandul Hugo van der Goes, zis şi Maestrul de la Amsterdam, Îl plasează pe Iisus într-o aureolă, deasupra patului Maicii Sale, cu braţele deschise, pentru a primi sufletul Mariei. Eliminând elementele de peisaj şi restrângând spaţiul, pentru a pune accentul pe expresie şi gest, artistul flamand redă o gamă întreagă de sentimente, de la tristeţe la resemnare, de la împăcare la disperare, de la îndurare la smerenie. O altă operă de o recunoscută valoare rămâne ‘Moartea Fecioarei’, controversată la vremea sa, pictată de Caravaggio în 1606. Populând compoziţia cu personaje de dimensiuni aproape reale, Caravaggio abandonează complet iconografia tradiţională, pentru a insista asupra aspectului sfinţeniei Fecioarei şi pentru a conferi scenei o monumentalitate extraordinară, prin simpla prezenţă a personajelor şi prin intensitatea emoţiilor transmise de ele. Uneori, naraţiunea Adormirii este tratată împreună cu tema Înălţării Fecioarei, aşa cum este cazul unei fresce din absida Domului de la Orvieto, unde Ugolino di Prete Ilario, în ‘Adormirea şi Înălţarea Fecioarei Maria’, circa 1370, Îl înfăţişează, în registrul inferior, pe Iisus primind sufletul Maicii Sale. În registrul superior, El reunifică sufletul cu trupul ei şi o poartă astfel în Cer. Pe timpanul central al faţadei vestice a Catedralei din Regensburg, de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, sunt sculptate laolaltă Adormirea, Înălţarea şi Încununarea Fecioarei, în trei registre. În ultimul registru, de sus, Fecioara este deja încununată, Tatăl Îi îmbrăţişează pe ea şi pe Fiul Său, în registrul central, îngerii o ridică pe Maria spre Cer, iar în registrul inferior, este înconjurată de Apostoli, la plecarea sa de pe pământ. Pe timpanul sudic al Bazilicii Sfântului Servatius, de la Maastricht, Olanda, se regăseşte, în registrul inferior, tema Adormirii, iar în registrul superior, tema Încununării. O interpretare neobişnuită a Adormirii, care împrumută elemente iconografice din Bunavestire şi din Încununare, apare la Wiener Neustädter Altar, unde Fecioara trece în adormire îngenunchind, ca în imaginile Buneivestiri, în spatele ei stând Sfântul Ioan. În spatele scăunelului ei de rugăciune, Iisus îi ia sufletul în mâna Sa stângă, în timp ce binecuvântează privitorul cu mâna Sa dreaptă. O versiune de secol XVI a Adormirii, pictată de artistul de origine olandeză Simone De Wobrek, pentru bazilica Sfântului Francisc de Assisi, din Palermo, este un rar exemplu în care Iisus nu este prezent, însă îngerii o poartă pe Fecioară spre binecuvântarea Tatălui Ceresc. Un hibrid de imagini ale Adormirii, în registrul inferior, şi ale Înălţării, în registrul superior, se regăseşte în ‘Înălţarea Fecioarei’, a italianului Nicola Filotesio, zis Cola dell’Amitrice, în jur de 1515, aflată la Muzeele Capitoline din Roma.
Tradiţia Adormirii este asociată cu diferite locuri, mai ales cu Ierusalimul, unde se află mormântul Fecioarei Maria şi Bazilica Adormirii, care domină Muntele Sion, pe locul unei vechi biserici zidite la începutul perioadei bizantine. Piatra de temelie a fost aşezată în octombrie 1900, iar zidirea bisericii a durat zece ani. Între bisericile renumite purtând hramul Adormirii Maicii Domnului un loc de seamă ocupă Catedrala din Vladimir, Rusia, ctitorită de marele prinţ Andrei Bogoliubski, supranumit Andrei cel Pios, spre a adăposti o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, despre care se spune că ar fi fost pictată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. Iniţial ridicat între 1158 şi 1160, extins spre finele secolului al XII-lea, pentru a reflecta prestigiul oraşului, iar în veacul al XIII-lea, icoana a scăpat neatinsă de focul pus de invadatorii mongoli. Se spune că icoana i-a adus, mai târziu, prinţului Andrei Bogoliubski izbândă în lupta sa împotriva bulgarilor, a salvat Moscova de asediul neînduplecatului Timur Lenk şi a mijlocit multe victorii împotriva tătarilor, în secolul al XV-lea. Păstrată la Ierusalim până în anul 450, strămutată la Constantinopol mai târziu, la începutul secolului al XII-lea, a fost dăruită unui mare cneaz şi, spre finele veacului al XV-lea, a fost mutată la Moscova. Inspirată de modelul catedralei din Vladimir, Catedrala Adormirii Maicii Domnului de la Moscova, a fost ridicată în forma sa actuală pe locul unei vechi biserici de lemn, după planurile arhitectului renascentist italian Aristotel Fioravanti, spre finele secolului al XV-lea, la cererea ţarului Ivan al III-lea. La Varna, Bulgaria, Catedrala Adormirii Maicii Domnului a fost construită după modelul capelei de la Palatul Peterhof, comandat de Petru cel Mare, după modelul Palatului de la Versailles al lui Louis al XIV-lea. Bazilica are trei nave, altarul principal fiind dedicat Adormirii Maicii Domnului; la nord, o altă capelă îi este dedicată Sfântului Alexandru Nevski, iar la sud, una îi este închinată Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni. Biserica Adormirii, sau Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, este principalul lăcaş de pe insula Hydra, din Marea Egee. Se spune că o călugăriţă sosită la Hydra, în 1643, a ridicat o biserică pe acest loc, dedicată Sfântului Haralambie. Structura iniţială a fost distrusă în 1774 de un cutremur şi reconstruită de arhitecţi veneţieni, atunci edificiul fiind redenumit şi dedicat Adormirii Maicii Domnului. Interiorul său magnific include un iconostas din marmură, fresce din secolul al XVIII-lea, sute de icoane de aur şi argint din perioada bizantină, un candelabru de aur şi alte decoraţiuni elaborate. Pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, celebrată la 15 august, grecii se întorc adesea la familii, pentru festivităţile de aici, având o deosebită reverenţă pentru icoana Maicii Domnului, pe care episcopul o poartă în procesiune la diferite biserici şi capele, pentru a da binecuvântările Fecioarei. La Râmnicu Sărat stă mărturie a stilului brâncovenesc biserica Adormirii Maicii Domnului, fiind aici de mare preţ şi pictura murală semnată de Pârvu Mutu, unul dintre cei mai de seamă pictori bisericeşti de la sfârşitul secolului al XVII-lea. În Bucureşti, lângă Grădina Icoanei, străjuie semeaţă, ridicată pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, refăcută în 1838, după cutremur, şi restaurată de mai multe ori după aceea, biserica Adormirii Maicii Domnului, şi ea legată de Constantin Brâncoveanu, după ce domnitorul apărător al credinţei a dăruit primului lăcaş de aici o icoană cu Maica Domnului, lăcaşul devenind apoi cunoscut ca Biserica Icoanei. Aflată la scurtă distanţă de Biserica Icoanei, tot cu hramul Adormirii, biserica numită Pitar Moşu păstrează o icoană a Maicii Domnului Vasilissa (Împărăteasa), zugrăvită în secolul al XVIII-lea, la Muntele Athos. La Braşov, în aglomerata Piaţă a Sfatului, dar ferită de ochii indiscreţi, îşi etalează frumuseţea zidurilor biserica Adormirea Maicii Domnului, inspirată de modelul bisericii greceşti din Viena.
Pelerinajele sunt, de asemenea, asociate cultului Fecioarei Maria şi sărbătorii Adormirii. Ajuns în aproape 160 de ani cel mai vizitat loc de pelerinaj catolic din lume, al doilea cel mai vizitat din Europa, după Roma, Sanctuarul de la Lourdes, Franţa, adăpostit la poalele Munţilor Pirinei, între 11 şi 15 august în special este asaltat de sute de mii de suferinzi pribegind în căutarea unei minuni, la slujba Înălţării la Cer a Maicii Domnului. Aici, în mica grotă Massabiele, între 11 februarie şi 16 iulie 1858, Bernadette Sobirous, o copilă de 14 ani, venerată ulterior ca sfântă în Biserica Catolică, a avut o viziune cu o „doamnă în alb” (asemenea celei ce avea să apară, mai târziu, la Fatima, în Portugalia), viziune ce s-a repetat de 18 ori. „Doamna” din viziuni o îndemna pe copilă să scurme în pământul grotei, ca să scoată la suprafaţă un izvor tămăduitor; de asemenea, a îndrumat-o să îi ceară preotului din sat să ridice aici o capelă, prezicând că „mulţimi de oameni” aveau să vină la ea. Deasupra grotei a fost ridicat un lăcaş dominat de o turlă, ce a devenit, în timp, un reper al oraşului. La Lourdes, în semn de pace şi reconciliere, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, soldaţii francezi şi germani au venit pentru a rosti rugăciuni spre vindecarea rănilor lăsate de război. Un alt mare pelerinaj are loc pe cea mai mare dintre insulele ionice, Kefalonia, în aşezarea Markopoulos, an de an, la praznicul de 15 august al Fecioarei Maria, la biserica ce adăposteşte o icoană de argint a Maicii Domnului, găsită odinioară la marginea satului, lângă un copac mistuit de foc. Legenda spune că localnicii au dus icoana în biserică, însă aceasta revenea, nu se ştie cum, la locul unde fusese găsită, şi nu şi-a găsit tihna până când nu s-a ridicat acolo un paraclis, iar mai târziu, o mănăstire. În acest loc se petrece un fenomen neobişnuit, în biserica şi în curtea lăcaşului Adormirea Maicii Domnului, aflată pe locul mănăstirii înfiinţate de maici şi dedicate Sfintei Fecioare. În timpul Liturghiei de Adormirea Maicii Domnului, o specie de şerpi însemnaţi cu o cruce pe cap, intră în biserică, în altar, se urcă pe icoane, umblă printre credincioşi, iar după terminarea Liturghiei, dispar. Se pare că mitul despre aceşti şerpi intrând în lăcaş datează din anul în care mănăstirea a fost atacată de piraţi, în 1705, când călugăriţele s-au rugat Fecioarei Maria pentru protecţie şi au fost transformate în şerpi, pentru a nu fi luate prizoniere. Se mai spune că, în timpul celui de-al doilea Război Mondial şi la cutremurul din 1953 de pe insulă, şerpii nu şi-au făcut apariţia în luna august. De atunci, localnicii cred că lipsa şerpilor în jur de 15 august aduce teribile prevestiri. Şi puţin mai sus de Markopoulos, în aşezarea Arginia, apar în timpul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului vestiţii şerpi şi dispar în mod misterios imediat după Liturghie. Tot pe insula Kefalonia, la o altă biserică dedicată Fecioarei Maria, Gravaliotisa, în satul Pastra, cu cinci luni înainte de 15 august, în ziua Buneivestiri, enoriaşele aduc crini proaspeţi în lăcaş. Florile se usucă, iar tulpinile uscate sunt lăsate în biserică până în august. Pe aceste tulpini uscate, neudate până la 15 august, apar muguri noi. De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, după Liturghie, preotul le oferă enoriaşelor florile renăscute în mod miraculos. An de an, mii de credincioşi merg şi în Ţara Lăpuşului, în Maramureş şi Oaş, la mănăstirile purtând hramul Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Bistriţa, din Neamţ, la cele de la Humor, Suceava, la Techirghiol, la malul Mării Negre sau la Mănăstirea Curtea de Argeş, rectitorită de Neagoe Basarab, la începutul secolului al XVI-lea. Între cele mai cunoscute pelerinaje prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din România, cel mai cunoscut traseu este cel de spre Mănăstirea Nicula, un important centru de pelerinaj din Ardeal, unde este păstrată o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de către preotul zugrav Luca. Se spune că icoana ar fi lăcrimat fără răgaz din februarie până în martie 1699, iar în 1928, Papa Pius al XI-lea a acordat acestui lăcaş statutul de Sanctuar marian.
(Autor: Cristina Zaharia)
