Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a transmis telefonic condoleanţe omologului său francez

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a transmis telefonic condoleanţe omologului său din Franţa, François Hollande, şi şi-a exprimat regretul faţă de atacul terorist comis la sediul redacţiei revistei „Charlie Hebdo”, din Paris. „Vladimir Putin i-a transmis preşedintelui Franţei François Hollande şi poporului francez sincere condoleanţe în legătură cu atracul comis la sediul revistei „Charlie Hebdo” din Paris”, anunţă într-un comunicat Biroul de presă al Administraţiei prezidenţiale de la Kremlin. „Liderul rus a condamnat această acţiune barbară şi şi-a exprimat convingerea că atacatorii vor fi găsiţi şi reţinuţi şi pedepsiţi pentru faptele comise. Putin i-a cerut lui François Hollande să-i tragă la răspundere pe cei care se fac vinovaţi de atentat. Preşedintele rus i-a solicitat liderului francez, François Hollande, să transmită regretele sale profunde şi sprijinul pentru famiile îndurerate şi însănătoşirea cât mai grabnică a răniţilor”, se mai specifică în comunicatul de presă. „Preşedintele Franţei, François Hollande, i-a mulţumit liderului rus pentru mesajul transmis”, se mai precizează în comunicatul Kremlinului.

(www.interfax.ru – 8 ianuarie)