Ministrul apărării naționale, Gabriel Leșșșeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, vor participa la ceremonia de plecare în misiune a Detașamentului „Carpathian Pumas”, care va avea loc luni, 19 august, începând cu ora 14.00, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Cei aproximativ 120 de membri ai detașamentul românesc, cu patru elicoptere IAR-330 Puma L-RM, își vor începe misiunea la mijlocul lunii octombrie.

 

* * *

 

O comisie din cadrul Departamentului pentru Operații de Menținere a Păcii a Organizației Națiunilor Unite a evaluat, în perioada 15-20 iulie, Detașamentul “Carpathian Pumas” din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în vederea participării la Misiunea Multidimensională Integrată ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA).

Concluziile evaluării certifică faptul că detașamentul îndeplinește standardele Organizației Națiunilor Unite pentru participarea la misiune.

Obiectivele urmărite de comisie au constat în evaluarea personalului, tehnicii și materialelor, în vederea stabilirii capacității operaționale a detașamentului pentru îndeplinirea angajamentului asumat prin documentele încheiate între România și ONU.

România va sprijini ONU în asistarea Guvernului Republicii Mali pentru continuarea punerii în aplicare a Acordului de Pace, protecția civililor și împiedicarea reîntoarcerii elementelor armate ostile ale Acordului de Pace în zonele populate. Detașamentul românesc va efectua misiuni de evacuare medicală MEDEVAC/CASEVAC, transport trupe și materiale, misiuni de transport pasageri, patrulare aeriană și misiuni de observare.

Detașamentul precursor va pleca în perioada imediat următoare, iar misiunea va începe în luna octombrie. Perioada de desfășurare a misiunii este de un an, între octombrie 2019-octombrie 2020, iar rotirea contingentului se va face după șase luni.

 

 

Biroul de presă al MApN

Tel./fax: 021.319.60.22