„Ceaușescu nu era capabil de dialog”
Ocuparea României de către Armata Roșie a însemnat și începutul comunizării țării. Un pas important în acest proces a fost abolirea monarhiei, la 30 decembrie 1947. Partidele politice istorice au fost desființate pe rând. PNȚ ca partid a fost desființat prin lege, în timp ce PNL s-a autodizolvat. Între 21 -23 februarie 1948, a avut loc la Ateneul Român congresul ce a unit cele două partide de stânga existente în România – Partidul Social Democrat și Partidul Comunist Român – într-un unic Partid Muncitoresc Român. Conform indicațiilor date de Gheorghe Gheorgiu – Dej, membrii din conducerea PCR au organizat și susținut o campanie de convingere a membrilor de rând de oportunitatea unificării cu PSD și creării unui partid unic. Membrii PSD au fost forțați să accepte unificarea. Cei care s-au opus au fost îndepărtați, închiși. Primele discuții privind unificarea au fost purtate de organizațiile de tineret. Trebuia să se hotărască soarta patrimoniului PSD și modalitatea fuziunii unor filiale. La aceste întâlniri delegatul tinerilor comuniști a fost Nicolae Ceaușescu.. Nu au fost negocieri. Comuniștii și-au impus brutal punctul de vedere, după cum își aminteste Elena Gugian – membră a Uniunii Tineretului Social Democrat.
Elena Gugian: ,,În ce priveşte procesul de unificare: el a început întâi cu organizaţia de tineret, a continuat cu organizaţia de femei şi, pe urmă, cu partidul. Şi am să vă povestesc ceva! Am asistat, în calitate de gazetar, la discuţiile purtate de cele două organizaţii de tineret privind unificarea. Discuţiile s-au purtat la sediul UTS-ului, din Bulevardul Regina Maria, numărul 46… parcă. La etaj. Persoana desemnată de organizaţia de tineret comunistă să poarte discuţii cu conducerea UTS-ului a fost Nicolae Ceauşescu. Nicolae Ceauşescu venea la fiecare din aceste întâlniri cu un text învăţat pe dinafară pe care îl debita de la A la Z, după care urmau, firesc, nişte lămuriri. Nu răspundea la întrebări, nu dătea lămuriri, o lua da capo al fine textul pe care-l debita
din nou. Dacă pe parcurs Anton Manea, secretarul general al UTS-ului, îl întrerupea şi spunea: ,,Tovarăşe Ceauşescu, în chestiunea asta nu credeţi că ar trebui cutare, cutare, cutare…”, Nicolae Ceauşescu nu răspundea, o lua de la început, fără să omită nici o virgulă. Îţi venea ori să-l arunci pe geam, ori să te arunci tu pe geam. Aşa s-au purtat discuţiile preliminare privind unificarea organizaţiilor de tineret. Discuţiile… au fost mai mult un monolog. Absolut monolog! Jocurile erau făcute şi noi, săracii de noi, credeam că mai putem salva ceva. Şi n-am mai putut salva nimic! Am încercat să negociem aspecte tehnice… de organizare, sedii…, dar a fost imposibil de întreţinut un dialog! Eu am asistat o dată sau de două ori la aceste discuţii! Ceaușescu venea de obicei singur. Nu se purta cu el un dialog, nici înainte, nici după întâlnire. Era imposibil! Nu ştiu ce avea. Probabil avea nişte lapsus-uri în cultura lui atât de mari, încât nu era capabil de dialog. El nu ştia decât să înveţe pe de rost un text şi să-l debiteze. O făcea absolut mecanic! Dar probabil că ăsta era mandatul! Noi am crezut că putem obţine un dialog [cu el]. Nu a fost posibil”.
