Ambasadorul României în Statele Unite, George Maior, fost şef al SRI, este audiat la Secţia de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, în dosarul în care fostul procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, are calitatea de inculpat. Pentru mai multe informaţii, dăm legătura reporterului nostru, Diana Surdu. Bună ziua, Diana!
Reporter: Bună ziua, Ani! George Maior a declarat, acum două ore, la intrarea în sediul Secției Speciale, că Serviciul Român de Informații s-a implicat în ducerea în țară a lui Nicolae Popa și, în opinia sa, dacă nu ar fi făcut-o nu ar fi fost menirea Serviciului. George Maior a mai spus că este încântat să fie audiat ca martor în dosarul în care procurorii vor să afle faptele, împrejurările legate de una dintre cele mai de succes operațiuni ale statului român din punct de vedere al combaterii unui fenomen grav care a afectat 300.000 de cetățeni. În dosar au mai fost audiați până în prezent fostul ministru de interne, Gabriel Oprea, și fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea. În această cauză privind extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia, condamnat în dosarul prăbușirii Fondului Național de Investiții, Laura Codruța Kövesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă. Inițial, fosta șefă a DNA a fost plasată sub control judiciar, dar a contestat măsura și acum nu mai are nicio interdicție./fdoman/sdm2
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 august)