În Orientul Îndepărtat din Rusia a început numărătoarea voturilor, în condiţiile în care alegerile locale din ţară se apropie de sfârşit. Formaţiunea politică a preşedintelui Putin, Rusia Unită, a avut o competiţie serioasă în anumite oraşe. Foarte mulţi candidaţi ai opoziţiei au fost excluşi de la aceste alegeri pentru presupuse nereguli. După ce candidaţii importanţi ai opoziţiei au fost excluşi de la alegeri, alegătorii au fost îndemnaţi să voteze strategic pentru cei care au cele mai multe şanse de a învinge partidul preşedintelui Putin. Cu toate acestea, foarte multe persoane au preferat să nu se prezinte la urne pentru a nu-i vota pe comunişti sau pe naţionaliştii care nu pot reprezenta în niciun caz adversari serioşi pentru partidul de guvernământ. Oricum, aceste alegeri au dezvăluit o nemulţumire în creştere faţă de regimul Putin, în condiţiile în care economia este tot mai slabă./opopescu/atataru
BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 septembrie