Peste 1.000 de tineri au ieşit la protest, în Bucureşti, militând pentru protecţia mediului

Liceenii au ieşit astăzi în stradă în toată lumea, în seria manifestaţiilor propuse de adolescenta suedeză Greta Thunberg în toamna anului trecut, când a lansat un apel la grevă pentru a le atrage atenţia adulţilor asupra pericolului în care se află planeta. Şi în Capitală au ieşit astăzi peste 1.000 de tineri la protest, reclamând măsuri mai ferme pentru protecţia mediului, după cum a constatat reporterul RRA, Cătălin Radu.
-: E un protest pentru planeta Pământ, nu e o a doua planetă pe care să trăim şi atunci, cumva, trebuie să ne conştientizăm şi să ne mobilizăm puţin pentru… până la urmă, o schimbare de mentalitate. În primul rând, ar trebui să aplicăm cu consecvenţă politicile astea europene: să nu mai aruncăm la groapa de gunoi, să reciclăm, să colectăm selectiv, să devenim conştienţi că, lăsând motorul pornit la maşină ca să ne răcorim înăuntru, poluăm mai mult decât dacă, de exemplu, l-am opri.
Reporter: Sunteţi student, bănuiesc, nu?
-: Da, da, da. Sunt student în Bucureşti.
Reporter: Vă văd cu o pancardă, ce scrie pe ea?
-: Pe pancarta mea scrie: „Mai repede se dezgheaţă gheţarii decât politicienii!”./aburtoi/sdm2

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 septembrie)