Teroristul rus Igor Strelkov, fost lider al grupărilor rebele din Doneţk şi ex-agent al serviciului de informaţii al armatei ruse, a cerut Rusiei să „nu îşi ascundă capul în nisip” şi să recunoscă faptul că luptă în Ucraina. „Ne aflăm deja în plină luptă. Putem să ne ascundem în continuare capul în nisip, însă o ţară din care voluntari merg la război şi continuă să primească arme este o ţară beligerantă ” – a afirmat Strelkov. „Noi luptăm foarte ciudat, furnizând inamicului şi cărbune şi energie electrică” – a adăugat teroristul, referindu-se, probabil, la faptul că Ucraina importă cărbune şi energie din Rusia.
(www.vgolos.com – 9 ianuarie)