Chişinău, 24 septembrie 2019. Mii de note dialectologice, informaţii etnografice şi creaţii folclorice, aflate în gestiunea Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Chişinău, vor fi digitizate şi conservate în următoarele 15 luni în cadrul unui proiect care beneficiază de finanţare britanică.
Grantul „Saving the dialectological and ethnographic archival material preserved in Chişinău, Republic of Moldova (EAP1248)”, câştigat de dr. Mariana Cocieru, etnofolcloristă, şefa sectorului de folclor din cadrul Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hasdeu” şi administrat de Asociaţia Eurocentrica din Bucureşti, prevede digitizarea unei părţi a arhivei dialectologice culese în satele româneşti din Uniunea Sovietică de Filiala Moldovenească a Academiei de Ştiinţe a URSS şi mai apoi de Academia de Ştiinţe a RSS Moldovenenşti, în perioada 1946-1991. Grantul este oferit de British Library, cu sprijinul Fondului Caritabil Arcadia, în cadrul Endangered Archives Programme, care are ca scop facilitarea cercetării ştiinţifice prin identificarea şi conservarea materialului de arhivă privind societăţile pre-industriale din întreaga lume, aflat în risc de deteriorare.
Materialul supus digitizării este constituit din însemnări scrise şi înregistrări pe benzi magnetice ale unor particularităţi dialectologice, cântece şi basme populare, descrieri ale unor obiceiuri şi meşteşuguri populare, culese în principal pe teritoriul de astăzi al Republicii Moldova, dar şi pe teritoriul învecinat al Ucrainei şi chiar în Caucaz şi Asia Centrală, în perioada sovietică. Conservat în condiţii precare în prezent din cauza finanţării reduse a domeniului cultural, materialul va putea fi consultat ulterior digitizării, în scopuri non-comerciale, cu respectarea normelor legale în vigoare, pe site-ul British Library (https://eap.bl.uk/) şi pe site-ul proiectului (http://folkloricarchival.asm.md/).
Proiectul, care are ca parteneri instituţionali Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hasdeu” şi Asociaţia Eurocentrica, continuă o iniţiativă similară derulată în 2018 sub conducerea muzicologului Victor Ghilaş, director al Institutului Patrimoniului Cultural din Chişinău, în cadrul căreia a fost digitizată arhiva folclorică culeasă în trecut de specialiştii Academiei de Ştiinţe a RSS Moldovenenşti. Ca şi acţiunea din 2018, proiectul va fi derulat de o echipă formată din tineri cercetători moldoveni, de această dată sub coordonarea dr. Mariana Cocieru. Ei vor beneficia de training de specialitate în domeniul digitizării şi managementului arhivelor în format fizic şi digital, de la experţi din afara ţării.
„Arhiva care va fi digitizată are o însemnătate ştiinţifică deosebită pentru cunoaşterea tradiţiilor etnografice şi particularităţilor lingvistice din Republica Moldova. Mă bucur că, după digitizarea arhivei folclorice la care am luat parte anul trecut ca simplu membru al echipei, voi fi în măsură să contribui ca director de proiect şi la salvarea arhivei dialectologice şi etnografice păstrate la Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. La fel de importantă ca salvarea arhivei este, cred eu, şansa acordată tinerilor cercetători de a lucra după standarde occidentale şi posibilitatea publicului larg de a intra în contact cu avantajele digitizării patrimoniului cultural”, a declarat Mariana Cocieru.