Motto: „Când urc pe scenă, mă dezvălui pe mine, oamenii pot vedea că sunt emoţionat, bucuros sau trist. Este esenţial pentru un artist pe scenă: să fii onest, să arăţi ce simţi”. – André Rieu
Marţi, 1 octombrie, violonistul, dirijorul şi compozitorul olandez André Rieu, împlineşte 70 de ani. Cu mai bine de 30 de ani în urmă, el a înfiinţat Orchestra Johann Strauss, cea mai mare orchestră privată din lume, cu care a realizat numeroase turnee de succes în întreaga lume. Rieu a revitalizat muzica de vals la nivel internaţional cu spectacolele sale pline de extravaganţă şi de emoţie şi este unul dintre cel mai bine vânduţi muzicieni din lume, cu peste 40 de milioane de albume.
André Léon Marie Nicolas Rieu s-a născut la 1 octombrie 1949, la Maastricht, Olanda, tatăl său fiind dirijor al Orchestrei Simfonice Limburg şi al Operei din Leipzig.
De la vârsta de 5 ani, la iniţiativa tatălui său, începe să ia lecţii de vioară.
A absolvit școala de gramatică, în anul 1967 este admis la Conservatorul din Liege, unde a studiat vioara, apoi a urmat cursurile Conservatorului din Maastricht, până în anul 1973, printre profesorii săi aflându-se Jo Jude şi Herman Krebbers.
În perioada 1974 – 1977 a studiat la Conservatorul Regal din Bruxelles, printre profesori aflându-se André Gertier, iar studiile de aici au fost încununate cu distincţia Premier Prix.
În anul 1978 înfiinţează ansamblul The Maastricht Salon Orchestra, cu care a susţinut concerte în Olanda, RFG şi SUA.
În aceeaşi perioadă este şi violonist la Limburg Symphony Orchestra.
În anul 1987, înfiinţează Johann Strauss Orchestra, care a cuprins 12 muzicieni, iar primul concert cu aceasta a avut loc în anul 1988, de Anul Nou, pe 1 ianuarie.
În timp, numărul membrilor orchestrei a ajuns la 50 – şi uneori chiar 60 -, iar turneele de succes nu au întârziat să apară – Belgia, Olanda, Luxemburg, RFG.
În anul 1994 este lansat, în Olanda, albumul „From Holland with Love”, care cuprindea şi partitura „Second Waltz”, care s-a bucurat de un succes fulminant şi a făcut ca albumul să intre în Top 10 în Olanda.
În anul 1995, albumul va fi lansat şi pe piaţa germană, unde intră în Top 5, iar artistul va primi mai multe discuri de aur şi de platină.
În anul 1996, lansează albumele „The Vienna I love” şi „In Concert”, care cuceresc piaţa muzicală europeană, iar spre finalul anului primeşte distincţia World Music Award, la Monte Carlo.
Concertele în Europa se înmulţeau, succesul era incontestabil, apoi au apărut alte două albume, „The Christmas I Love” – în 1997 – şi „Romantic Moments” – în 1998.
În anul 1999, la împlinirea a 100 de ani de la moartea lui Johann Strauss, André Rieu lansa albumul „100 Years of Strauss”.
În anul 2001, realizează, împreună cu Johann Strauss Orchestra, primul turneu în Japonia, şi tot atunci înfiinţează propriul studio de înregistrări, în echipa tehnică fiind adus şi fiul lui André Rieu, Pierre.
A urmat primul album produs în acest studio, ”Dreaming”, iar în anul 2002 a urmat un alt album, ”Walzertraum”.
În anul 2003, marchează 25 de ani de activitate pe scenă şi realizează, cu orchestra sa, un amplu turneu în Japonia, care a cuprins 17 concerte în 11 oraşe.
În toamna aceluiaşi an lansează şi un album aniversar, ”Romantic Paradise”, care avea să fie nominalizat, în anul următor, pentru distincţia „Rose d’or”.
În iulie 2004, înregistrează, pe CD şi DVD, concertul desfăşurat pe Parkstad Limburg Stadium din Kerkrade, intitulat ”The Flying Dutchman”.
În anul următor, realizează turnee în Germania, Austria, Franţa, SUA şi Canada, iar în 2006, are alte concerte de succes în Germania, Franţa, SUA şi Canada, un spectacol memorabil în faţa Palatului Schönbrunn din Viena şi un concert remarcabil la Maastricht, unde pe scenă a urcat şi „Harlem Gospel Choir”.
În anul 2007 a imprimat DVD-ul ”André Rieu on his way to New York” şi un DVD – „Romance” – cu un show de televiziune desfăşurat la postul german ZDF.
Au urmat alte turnee în Germania, Austria, Elveţia, Belgia, Franţa, SUA şi Canada.
În octombrie 2007, André Rieu devenea primul artist din istorie care înregistrase 9 DVD-uri de Top 10.
În acelaşi an a înregistrat albumul ”In Wonderland”, iar luna decembrie 2007 marca, la Viena, debutul unui turneul de anvergură, ”World Stadium Tour: A Romantic Vienna Night”.
Anul 2008 debutează cu turnee în mai multe ţări europene, iar în luna martie, cântă cu orchestra sa în în Australia.
La 7 aprilie 2008, André Rieu şi Johann Strauss Orchestra au primit Medalia de Onoare din partea primarului din Maastricht – cea mai mare distincţie pe care o poate oferi oraşul, iar în toamna aceluiaşi an, în Australia, Rieu devenea cel mai de succes artist, cu peste două milioane de albume vândute, momentul prilejuindu-i şi lansarea unui nou album, ”Live in Australia”.
În anul 2009, a realizat noi turnee în Germania, Austria, Elveţia, Japonia, SUA, Canada şi Australia.
Au urmat concertele în onoarea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi a reginei Beatrix a Olandei.
În anul 2010, André Rieu şi Johann Strauss Orchestra cuceresc şi Africa de Sud, după concertele din Sun City, Durban şi Cape Town, apoi a urmat un turneu de succes în Mexic.
În acelaşi an, muzicianul este distins cu Multi Platinum Award în Africa de Sud şi Medaille Charlemagne.
În 2011, a urmat lansarea DVD-ului ”Fiesta Mexicana!” şi a volumului ”André Rieu: The person behind the phenomenon” al fotografului olandez Govert de Roos, care l-a descris-o ca fiind ”o călătorie de 1.000 de zile cu André Rieu”.
În anul 2012, au urmat alte turnee în Germania, Franţa, Danemarca, Brazilia, Africa de Sud şi premiul Classic Brit Award pentru albumul ”And the Waltz Goes On”, la care a colaborat cu actorul Anthony Hopkins.
În octombrie 2012, este lansată mini-seria de documentare ”André Rieu: Welcome To My World”, care reflecta viaţa artistului din spatele scenei.
Anul 2013 aduce turnee în Germania, SUA, Canada, Brazilia, Danemarca, Austria, Argentina, Chile, Mexic, Australia, Noua Zeelandă şi Turcia.
Tot în 2013, Rieu câştigă ”Album of the Year Award” la Classic BRITs, pentru al treilea an consecutiv, cu albumul ”Magic of the Movies”.
În anul 2014 urmează o nouă serie remarcabilă de turnee în Europa, Taiwan, China, Singapore, Australia, Noua Zeelandă şi Brazilia, iar în iunie este lansat pe piaţă albumul ”Magic of the Musicals”.
În anul 2015, André Rieu şi Johann Strauss Orchestra concertează pe scene europene şi pe cele din Chile, Peru, Mexic, Africa de Sud, Canada şi SUA, iar în luna iunie, celebrul violonist a susținut șapte concerte consecutive în Piața Constituției din București – între 5-7 şi 11-14 iunie – , un record în cariera sa. Unul dintre spectacolele de la Bucureşti a constituit momentul în care pe scenă a urcat şi marele naist român Gheorghe Zamfir. O parte din fondurile încasate din concerte au fost redirecţionaţi de către muzicianul olandez către UNICEF şi organizaţia „Salvaţi Copiii”.
În noiembrie 2015, André Rieu a adus un omagiu victimelor incendiului de la clubul Colectiv din Bucureşti, a depus o coroană de flori şi a aprins o lumânare în faţa clubului, iar câteva zile mai târziu, artistul a primit titlul de ”Ambasador Onorific al Bucureştiului” din partea Primăriei Capitalei, pentru modul în care a promovat cultura şi folclorul din România în lume.
Tot în noiembrie 2015, muzicianul olandez a lansat DVD-ul ”André Rieu live în Bucureşti” şi a participat la Gala Caritabilă organizată pentru susţinerea victimelor incendiului din clubul Colectiv, violonistul donând întreg profitul realizat din vânzarea noului DVD.
În mai 2016 a lansat albumul „Magic of the Waltz”, înregistrat alături de Johann Strauss Orchestra, în august 2016 a scos pe piaţă „Viva Olympia” iar în luna noiembrie a aceluiaşi an, a fost lansat albumul „Falling in Love”
Tot în anul 2016, André Rieu a revenit în România pentru două concerte, la Bucureşti, în 11 şi 12 iunie.
În 2017, muzicianul a realizat concerte în Polonia, Danemarca, Slovenia, Croaţia, Ungaria, Austria, Chile, Mexic şi un turneu mai lung în Olanda.
În decembrie 2017 a lansat albumul „Amore”, iar în 2018 a apărut pe piaţă „Romantic Moments II”.
Anul 2018 a reprezentat cel mai de succes an din întreaga carieră a muzicianului olandez, cu 93 de concerte în 21 de ţări de pe cinci continente, şi un număr total de peste 700.000 de spectatori.
În acelaşi an, el a fost distins cu “Chrome Violine”, din partea Universal Music, pentru primirea a 500 de discuri de platină pentru vânzările de CD-uri şi DVD-uri.
În 2019, celebrul violonist a susţinut o serie de concerte la BT Arena din Cluj-Napoca, între 4 şi 7 aprilie, cererea de bilete pentru spectacolele sale fiind imensă.
Muzicianul olandez cântă cu o vioară Stradivarius, „Captain Saville”, fabricată în anul 1667. El vorbeşte fluent cinci limbi – olandeza, engleza, germana, franceza şi italiana. André Rieu este căsătorit din anul 1975, și locuiește alături de soția sa Marjorie, într-un castel romantic, care se presupune că a aparținut lui D’Artagnan, unul dintre cei trei mușchetari, construit în anul 1452 în orașul său natal Maastricht din Olanda. Marjorie lucreaza alături de Rieu, fiind managerul său, iar soţii Rieu au împreună doi fii – Marc şi Pierre – și cinci nepoți.