Manifestări de comemorare a victimelor Holocaustului

În Bucureşti şi în ţară au loc astăzi manifestări de comemorare a victimelor Holocaustului. La Memorialul Victimelor Holocaustului, din capitală, va avea loc, de la ora 10:00, o ceremonie de depunere de coroane, la care vor participa reprezentanţi ai Preşedinţiei, Camerei Deputaţilor, Guvernului, ai Corpului Diplomatic, ai comunităţii evreieşti şi ai societăţii civile. Evenimentul este organizat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”. Directorul instituţiei, Alexandru Florian, a vorbit, la Radio România Actualităţi, despre Muzeul Holocaustului, care ar urma să fie deschis publicului în cel mult patru ani:

Alexandru Florian: Expoziţia permanentă din cadrul muzeului va fi reprezentarea unei narațiuni care va cuprinde istoria comunității evreiești pe teritoriul României începând cu secolul al 17-lea și până astăzi. Se vor configura acolo cu tehnici tradiționale și moderne de expunere și de implicare a publicului atât rolul comunității evreiești în procesul de modernizare a României cât și tragedia poporului evreu în perioada celui de-al doilea Război Mondial, urmând într-o cronologie istorică firească să prezentăm principalele momente ale felului în care a supraviețuit şi şi-a păstrat identitatea comunitatea evreiască în perioada regimului comunist, cât și modificările pe care le-a suferit după 1990.

Realizator: Tot cu ocazia Zilei de comemorare a victimelor Holocaustului, la Muzeul de Istorie din Suceava va fi proiectat un film documentar despre poveştile de viaţă ale supravieţuitorilor dramaticelor evenimente de la mijlocul secolului trecut, când mii de evrei din Basarabia şi Bucovina au fost deportaţi forţat în Transnistria, transmite corespondenta RRA, Mihaela Buculei./cmorozanu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 octombrie