Premierul încă în exerciţiu, Viorica Dăncilă a convocat pentru astăzi o nouă şedinţă de guvern, a doua după ce Parlamentul i-a retras încrederea prin moţiunea de cenzură de joi. Pe ordinea de zi se află şi hotărârea de guvern prin care să fie alocate fonduri importante pentru primării, bani care să le permită – potrivit purtătorului de cuvânt al executivului, Nelu Barbu – continuarea investiţiilor, plata facturilor şi a altor cheltuieli necesare pentru a funcţiona. Ar urma să fie discutat şi raportul de activitate al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe anul 2018. Actualul guvern nu mai poate aproba decât cel mult hotărâri – după ce a fost demis nu mai are dreptul să emită ordonanţe./denisse
RRA – 14 octombrie