Sore este regizorul videoclipului pentru noua sa piesă, „Cum să mă las”, pentru care tot ea semnează muzica, versurile şi scenariul. Cele patru roluri pe care Sore şi le-a asumat o ajută să-şi comunice mesajele complet, „din suflet până în ochi”, aşa cum îi place ei să spună.
Lansarea videoclipului a avut loc în atmosferă de cinema, la Grand Entertainment, din Băneasa Shopping City, alături de 150 de persoane apropiate artistei – familie, prieteni, fani, colegi din industria muzicală precum Smiley, Lora, Nicole Cherry, Lidia Buble & Răzvan Simion, Seredinschi, Jo, Juno, Mira, Emilian, Amir, Iova, Gina Pistol, Ioana Blaj, Criss şi Vlad, Alexia, The Motans, Minelli, Carmen Grebenişan, Sînziana Sooper, Sânziana Negru, Mira sau Florian Rus.
Invitaţii la eveniment au primit o porţie dublă de Sore ca regizor, pentru că au urmărit din scaunele comode de cinematograf atât videoclipul piesei „Cum să mă las”, cât şi următorul videoclip, pe care artista îl va lansa în curând, şi căruia îi semnează tot ea scenariul şi regia.
„Încă de acum 10 ani, atunci când am dat admiterea la Facultatea de Regie, planul meu era să fac videoclipuri. La momentul acela, nu aveam o cariera solo, nici nu începusem cu „Pariu cu viaţa”, aşadar consideram că voi realiza clipuri pentru alţii. De atunci şi până acum, doar m-am jucat de-a regia, participând cu idei la concepte pentru celalalte clipuri ale mele, însă, de data aceasta, totul a venit parca, de sus. M-am trezit într-o zi stiind exact cum vreau să arate cele două clipuri, cum să decurgă acţiunile, ce să transmită şi ce să semnifice ele ca act artistic”, povesteşte Sore despre momentul în care a realizat că regia era următorul pas firesc din cariera sa artistică.
Sore şi-a luat misiunea de regizor în serios şi a făcut asta ca la carte, aşa cum a învăţat la şcoală şi din experienţa lucrului cu alţi regizori de filme, seriale şi videoclipuri: „Am conceput un moodboard vizual împărţit pe cadre, exact aşa cum au ajuns să fie şi montate. Tot acest moodboard a fost printat şi l-am avut pe set la fiecare pas, tocmai ca să reuşesc să le fac pe toate şi să nu uit nimic, să mă pot concentra în toate părţile. Cu toată modestia o spun, sunt foarte mândră de mine, de toate etapele prin care am trecut pentru acest proiect, de la idee, organizare, filmare şi apoi montaj, unde am stat fiecare secundă lângă editor, pentru că realmente, nimeni în afară de mine nu ar fi putut să ştie ordinea cadrelor, căci eu am scris şi am filmat cu clipul deja montat în ochii minţii”.
Produsă de MediaProMusic, cu muzica înregistrată la HaHaHa Production, piesa „Cum să mă las” a fost compusă de Şerban Cazan, Sore Mihalache şi Florian Rus şi textul scris de Sore Mihalache şi Florian Rus.
În prag de 30 de ani, statutul de regizor, pe lângă celelalte pe care le are deja de mamă, iubită, antreprenor în fashion, compozitor şi interpret o fac pe Sore să se simtă o femeie puternică şi împlinită: „La filmări, m-am simţit o femeie modernă, plină de curaj şi putere. Mi s-a părut neobişnuit că toţi oamenii din echipă veneau să îmi ceară părerea pentru fiecare cadru, modificare sau încadratură. E flatant şi mă bucur de ce a ieşit, pentru că sunt convinsă că mulţi au fost sceptici în momentul în care am pornit, neîncrezători cumva. O dată, pentru că sunt femeie şi în al doilea rând, pentru că nu aveau habar dacă pot şi cum pot. La filmarea pentru cel de-al doilea clip, pe care îl voi lansa în curând, deja văzuseră montajul pentru primul şi încrederea crescuse, am simţit echipa cum lucra relaxată. Mă dovedisem, cumva”.
Sore este regizor cu diplomă şi, de acum, şi cu portofoliu, iar aceasta este doar prima manifestare dintr-un şir lung de proiecte pe care îşi doreşte să le aibă în drumul ei artistic: „Sunt convinsă că îmi voi face multe, dacă nu toate videoclipurile de aici înainte, însă îmi doresc să lucrez şi cu colegii artişti, să îmi exprim viziunea şi asupra pieselor lor. Cred că prind din ce în ce mai mult curaj ca să-mi prezint arta, aşa că eu văd un viitor senin, mi-ar plăcea, cine ştie, să şi regizez un film de lung-metraj, poate un musical, în următorii 10 ani”, mărturiseşte plină de ambiţie şi entuziasm Sore.