București, 16 octombrie 2019. WWF lansează campania „Împreună salvăm pădurile valoroase ale României”, pentru ca peste 700.000 de ha de pădure să fie protejate împotriva tăierilor iresponsabile. Primele 100 de ha de pădure cu valoare ridicată de conservare astfel protejate vor reprezenta un prim exemplu și vor deschide drumul către salvarea tuturor pădurilor valoroase.
Toate pădurile sunt valoroase. Iar din totalul de 7 milioane de ha de pădure ale României, cel puțin 10% sunt extrem de valoroase, deoarece adăpostesc specii grav amenințate cu dispariția și au un rol critic în protejarea comunităților locale. Sunt peste 700.000 de hectare de pădure pe care specialiștii le numesc păduri cu valoare ridicată de conservare. „Dintre acestea, WWF a identificat până acum peste 32.500 ha, dar ne dorim să facem mult mai mult. Pentru rezultate mari e nevoie de noi toți”, spune Radu Melu, coordonatorul național al departamentului Păduri la WWF România.
„Dacă 20.000 de oameni se implică, vom reuși să protejăm concret prima zonă. Vom evalua în zonele noastre de proiect 100 de hectare de pădure unde vom identifica valorile ridicate de conservare și vom implementa procedurile și formalitățile necesare pentru ocrotire”, adaugă Melu. După identificarea valorilor acestei păduri, pentru ca ele să fie protejate pe termen lung, se vor interzice orice fel de lucrări care le-ar putea afecta. În plus, experții WWF se vor asigura, contribuind cu resurse și cunoștințe tehnice, că localnicii vor beneficia în continuare de serviciile oferite de pădurile valoroase.
Primele 100 de hectare astfel protejate vor reprezenta un prim exemplu și vor deschide drumul către salvarea tuturor celor 700.000 de hectare de păduri valoroase.
„Vom aplica același model pentru a salva și restul pădurilor cu valoare ridicată, prin identificarea satelitară a pădurilor care reprezintă ecosisteme rare, mergând în teren să validăm aceste zone și asigurandu-ne că se aplică toate procedurile necesare”, concluzionează Radu Melu.
Prin campania „Împreună salvăm pădurile valoroase ale României”, oricine poate salva pădurile trimițând un SMS cu „PANDA” la 8844. Astfel, cu fiecare sms trimis pentru a dona 2 euro pe lună vor fi salvați 50 de mp de pădure de tăierile iresponsabile. Mai multe informații despre campanie sunt disponibile pe: wwf.ro/ajutapadurea.
Pentru mai multe informații contactați:
Adriana Trocea, Brand Manager la WWF România, atrocea@wwf.ro, 0728278737
Radu Melu, Coordonator Național Departament Păduri la WWF România, rmelu@wwf.ro, 0724365591
Note pentru editori:
informații suplimentare despre pădurile cu valoare ridicată de conservare: https://www.wwf.ro/ce_facem/paduri/pduri_cu_valoare_ridicat_de_conservare/
Ghidul elaborat de WWF pentru evaluarea acestor păduri: http://awsassets.panda.org/downloads/Ghid-pvrc-web.pdf
Despre WWF (World Wide Fund for Nature)
Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.
Logo wwf