Duminică, 20 octombrie 2019, la Centrul Cultural din cadrul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB), în organizarea Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Siluan, s-a desfășurat cea de-a XII-a ediție a Festivalului de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești, intitulat „La obârșii, la izvor”.
Festivalul, devenit deja tradiție, prezintă anual cultura și tradițiile populare românești din câte un județ din România, cu zonele lui folclorice, pentru publicul românesc din Ungaria, provenind în special de la parohiile EORU.
Ediția din acest an a fost organizată împreună cu artiști din Arad, veniți la Gyula cu sprijinul Consiliului Județean Arad. La manifestări au participat Marius Lazurca, ambasadorul României la Budepesta; Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, alături de alte oficialități: Simona Tănăsescu, directorul Institutului Cultural Român din Budapesta (ICR); Călin Bibarț, primarul Aradului; Gheorghe Cozma, directorul Oficiului Autoguvernarii pe Tara a Romanilor din Ungaria (AȚRU); Ioana Engelhardt, directorul Centrului Cultural Județean Arad; Cristian Sălășan, consilier judeţean Arad; Viorica Cherteș, președintele Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Oradea (AFOREO), ş.a.
Ca de fiecare dată, manifestarea culturală a fost precedată de Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită în Catedrala Episcopală „Sf. Nicolae” din Gyula, de Preasfințitul Părinte Siluan, împreună cu un sobor format din pr. protosinghel Iustin Popovici, delegatul Arhiepiscopiei Aradului şi alţi preoţi din Ungaria şi România.
PS Siluan a adus mulţumiri celor care au sprijinit financiar desfășurarea evenimentelor: Fundației „Gabriel Bethlen” din cadrul Oficiului Primului Ministru de la Budapesta, Consiliului Județean și Centrului Județean Cultural Arad, Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, precum și Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula.
Programul artistic al zilei s-a ținut după amiază, pe scena Centrului Cultural al LNB și a cuprins, în introducere, câteva dansuri populare, interpretate de tineri ai „Ansamblului de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești din Ungaria”, aparținând LNB, apoi programul oferit de artiști arădeni. Au susţinut programe Orchestra instrumentală „Frații Șandru”; „Ansamblul de păstrare al tradițiilor din Șicula”, soliști și interpreți de muzică populară: Adrian și Florin Șandru, Ioana Luguzan Roxin, Maria Fărcaș, Ciprian Tărșan, Răzvan Lup, ș.a. În încheiere au evoluat interpretul Mircea Cârțișoreanu și tânăra solistă Tea– Patricia Ploscanu, din Făget.
Programul prezentat de artista Mădălina Păcurar, din Arad, s-a încheiat cu o agapă tradiţională românească.