Proiect privind relocarea de zimbri de la Rezervaţia Vama Buzăului din judeţul Braşov

Zimbri de la Rezervaţia Vama Buzăului, din judeţul Braşov, au fost relocaţi, până acum, în judeţele Caraş-Severin, Neamţ şi Hunedoara. Luna aceasta, alte şase exemplare ar urma să fie lăsate în libertate, spune medicul veterinar Flavius Foica.
Flavius Foica: Urmează să relocăm trei femele și trei masculi. Este un proiect al Bio Carpathia România și înțeleg că ei au niște păduri undeva în județul Argeș pe lângă partea asta de centru de reproducție, centru de conservare a zimbrului, ne dorim să jucăm și un rol turistic, un rol educațional, astfel că încercăm să lărgim paleta de animale pe care le adăpostim și de anul acesta avem o pereche de reni care sperăm să se și înmulțească și în primăvară să avem și un pui de ren.
Realizator: Rezervaţia de zimbri Vama Buzăului, înfiinţată în anul 2008, are, în prezent, 25 de exemplare, inclusiv pui. Primele animale au fost aduse din străinătate, precizează Radio România Braşov FM./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 noiembrie)