Ministrul Mediului, Costel Alexe, a convocat în această dimineaţă o întâlnire cu mai mulţi responsabili din instituţia pe care o conduce, pe tema cazului ursului lăsat să agonizeze pe o şosea din Harghita. Ministrul declară că a convocat această şedinţă pentru a se asigura că astfel de situaţii, precum cea de ieri, nu se repetă. Se are în vedere modificarea unei Hotărâri de Guvern din 2014, care le-ar permite autorităţilor locale să acţioneze mai eficient în astfel de situaţii. De asemenea, după cum a declarat ministrul, în această dimineaţă, legislaţia aflată deja în vigoare le permitea responsabililor locali să tranchilizeze ursul rănit şi să se asigure că are parte de o evaluare corectă a stării de sănătate. Un urs rănit, acum două zile, pe Drumul Naţional 13 între Praid şi Sovata, s-a târât pe carosabil şi a rămas la marginea lui. După 18 ore de agonie, animalul a fost tranchilizat de mai multe ori şi în cele din urmă împuşcat de vânători./cmorozanu/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 noiembrie)