Convocarea conferinţei interguvernamentale Serbia – Uniunea Europenă este sub semnul întrebării – anunţă cotidianul belgrădean „Večernje novosti”, citând surse apropiate Consiliului European. Potrivit acestor surse, aripa dură a statelor membre UE, conduse de Franţa, nu a dat încă „undă verde” pentru organizarea conferinţei interguvernamentale Serbia-UE în vederea deschiderii de noi capitole din cadrul negocierilor de aderare a Serbiei, în timpul preşedinţiei finlandeze a Consiliului UE. Un moment important va fi săptămâna aceasta, când la Bruxelles se va reuni grupul de lucru pentru extindere. „Avem speranţa că după această şedinţă în luna decembrie deschiderea unui capitol sau două va ajunge pe ordinea de zi” – au declarat sursele citate, adăugând că acesta ar putea fi un scenariu realist.
Reprezentanţii Finlandei au declarat că fac tot ce stă în puterea lor pentru ca Serbia să continue apropierea de UE, adăugând că zilele acestea se negociează cu statele membre UE pentru a „înmuia” nucleul dur. Totuşi, „Večernje novosti” constată că Parisul, care blochează procesul de extindere, intenţionează ca la 12 şi 13 decembrie să organizeze împreună cu Berlinul o reuniune privind începerea procesului de reformă intitulată Conferinţa pentru viitorul UE.
Preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru Serbia, Tanja Fajon, a făcut apel la statele membre UE să deschidă noi capitole de negociere cu Serbia şi să continue politica de extindere. „Fac apel la Consiliul European să continue politica de extindere şi să deschidă cu Serbia noi capitole de negociere în domeniile în care este pregătită. În acest moment este important să transmitem un semnal pozitiv nu numai Serbiei, ci întregii regiuni” – a declarat Fajon./rmihaj/pvelisar
(www.rts.rs – 2 decembrie)