Preşedintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul bugetului pe anul viitor este strict o decizie a executivului. Declaraţia a fost făcută de şeful statului după întâlnirea pe care a avut-o în această dimineaţă cu premierul Ludovic Orban şi cu mai mulţi membri ai cabinetului.
Klaus Iohannis: În condițiile unui guvern puternic minoritar, este evident că asumarea răspunderii este o metodă de legiferare delegată care poate să funcționeze pentru orice tip de lege. Constituţia nu face diferențe între anumite tipuri de lege care pot fi sau nu ar putea fi asumate de guvern. Dar asta este strict o decizie a guvernului și, dacă se va face, cu siguranță veți primi această informație de la guvern, și nu de la mine.
Realizator: Klaus Iohannis a mai spus că noua lege a pensiilor ar fi oportună în contextul în care au apărut mai multe semnale din teritoriu, potrivit cărora există o serie de inechităţi în sistem. Preşedintele crede însă că noile prevederi nu se pot realiza în termen scurt. La această oră, şeful statului participă la întâlnirea cu ambasadorii Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, transmite redactorul nostru Andrei Şerban./schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 decembrie