Balcanii de Vest, o prioritate a noii Comisii Europene

„Încă din prima săptămână de activitate a noii Comisii Europene, Balcanii de Vest sunt o prioritate pentru noi şi puteţi conta pe mine pentru mai multe politici concrete” – a declarat comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, bulgăroaica Maria Gabriel, în cadrul unei conferinţei dedicate Balcanilor de Vest, care are loc la Palatul Naţional al Culturii din Sofia. „Când avem acest tip de întâlniri, mesajul principal este să continuăm să construim pârghii mai puternice între UE şi Balcanii de Vest. Continuăm să menţinem subiectul pe ordinea de zi. Acum este momentul, după decizia nefastă din octombrie, pentru că trebuie să arătăm prin astfel de conferinţe că locul Balcanilor de Vest este în UE şi trebuie să vorbim în continuare despre iniţiative comune. Cred în puterea proiectelor comune şi, în calitate de comisar european în ultimii doi ani şi jumătate, m-am concentrat pe digitalizare şi beneficiile concrete ale acesteia” – a adăugat Maria Gabriel.
Comisarul european a amintit despre activitatea sa concretă legată de scăderea preţurilor în roaming între Balcanii de Vest şi UE şi a afirmat că tarifele mai scăzute pentru apeluri pot avea un efect benefic asupra afacerilor. „Nu există nicio modalitate de a convinge tinerii din regiune să rămână în ţara lor şi să se realizeze acolo, nu există nicio modalitate de a convinge întreprinderile mici şi mijlocii şi startup-urile că există o perspectivă pentru ei, dacă nu pot comunica între ei” – a menţionat ea. Potrivit comisarului, obiectivul actual este de a elimina definitiv roaming-ul între UE şi Balcanii de Vest. „Acestea au fost cele mai dificile şi complexe conversaţii cu operatorii. Putem realiza acest obiectiv” – a adăugat Gabriel. De asemenea, ea a subliniat importanţa acţiunilor comune împotriva criminalităţii informatice. „Avem mai multe domenii-cheie. Aş dori să acord o atenţie deosebită subiectului securităţii cibernetice, care se află în top pentru noi toţi. În decurs de un an şi jumătate, am reuşit să realizăm şi să avem un proiect deja finanţat, o academie regională cibernetică cu cei şase parteneri, cu finanţare de la UE de 8 milioane de euro” – a menţionat Maria Gabriel./ddaniela/cvanatoru

(www.focus-news.net – 7 decembrie)