Guvernul dezbate amendamentele depuse de partidele parlamentare la legea bugetului de stat pe anul viitor

Guvernul dezbate, la aceasta oră, amendamentele pe care le-au depus partidele parlamentare la legea bugetului de stat pe anul viitor şi la proiectul de lege care elimină majoritatea articolelor din Ordonanţa 114. Premierul Ludovic Orban spunea că amendamentele sunt numeroase, iar unele ar putea fi acceptate:
Ludovic Orban: Trebuie să hotărâm amendamentele pe care le aprobăm și amendamentele pe care le respingem. Sunt foarte multe amendamente, tocmai pentru a arăta deschiderea noastră la contribuția parlamentarilor și a grupurilor parlamentare. Am analizat amendamentele depuse și sunt o serie de amendamente pe care probabil le vom aproba.
Realizator: Ludovic Orban a mai precizat actele normative legate de bugetul de anul viitor şi de modificarea Ordonanţei 114 vor fi trimise, apoi, imediat la parlament însoţite de amendamentele acceptate, pentru ca, de la ora 16:00, executivul să îşi angajaze răspunderea pentru aceste proiecte de legi./cmorozanu/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 decembrie)