Când e vorba de Crăciun, americanii sunt cei mai mari cumpărători din lume. Astfel, potrivit unui sondaj Gallup, se estimează că anul acesta consumatorii din Statele Unite au cheltuit peste 1 trilion de dolari pentru Crăciun, fiecare american în parte cheltuind în medie 942 de dolari pentru cadouri – cu 57 de dolari mai mult decât anul trecut. Costul total al sărbătorilor de Crăciun, inclusiv mâncarea și băuturile, va fi de aproape 1.500 de dolari, în medie, per familie, potrivit cercetărilor Deloitte Consulting. În ciuda freneziei sărbătorilor, există însă şi americani, estimaţi la circa 7% care au decis să nu cheltuiască nimic pentru acest Crăciun, printre ei numărându-se şi cei care nu sărbătoresc Naşterea Domnului din principiu sau din motive religioase. https://www.weforum.org/agenda/2019/12/christmas-holiday-season-shopping-retail-gifts/
RADOR, 24 decembrie