Bilanț provizoriu al victimelor atentatului din Mogadiscio

Autoritățile somaleze anunță că cel puțin 60 de persoane au fost ucise în urma unui atac cu mașină-capcană în capiatala Mogadiscio. Multe alte persoane au fost rănite, printre care și elevi. Corespondentul BBC transmite că explozia s-a produs la un punct de control dintr-o intersecție aglomerată la o oră de vârf a dimineții. Există relatări potrivit cărora autorii atentatului ar fi vizat un un punct de încasare a taxelor unde se opreau vehiculele pentru a se face plata. Nimeni nu a revendicat deocamdată atacul însă gruparea islamistă Al-Shabaab comite în mod frecvent astfel de atentate în Mogadiscio./cstoica/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 decembrie)


Cel puţin 70 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte peste 90 au fost rănite sâmbătă dimineaţa în Mogadiscio, capitala Somaliei, într-un atac cu maşină-capcană. Autorităţile somaleze au declarat că nu se ştie exact numărul celor ucişi, dar că acesta ar putea să crească. Explozia s-a produs într-o intersecţie aglomerată; imaginile video luate după explozie arată clădiri distruse şi resturi de maşini amestecate cu moloz şi alte resturi provenite de la magazine şi tarabe spulberate de explozie. Martorii oculari susţin că printre victime se numără foarte mulţi elevi şi studenţi, iar alţii relatează că au văzut zeci de cadavre carbonizate şi au auzit ţipetele sfâşietoare ale celor răniţi./mbaciu/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 decembrie)