Legea Bugetului de Stat şi cea a Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru 2020 au fost promulgate

Legea Bugetului de Stat şi cea a Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru 2020 au fost promulgate astăzi de Preşedintele Klaus Iohannis. Guvernul condus de Ludovic Orban şi-a angajat răspunderea în Parlament pentru cele două legi pe 23 decembrie, fiind pentru prima dată când executivul recurge la această variantă legislativă pentru alocările bugetare. La acel moment, premierul explica decizia prin faptul că era puţin probabil să fi reuşit adoptarea proiectelor până la finalul anului. El afirma că bugetul pentru 2020 cuprinde creşteri substanţiale la sănătate şi educaţie, dar şi amendamente acceptate – formulate de ALDE, USR şi PMP – pentru finanţarea unor proiecte de infrastructură şi din domeniul mediului. Sunt, de asemenea, prevăzute sumele necesare pentru creşterea pensiilor corespunzătoare prevederilor în vigoare, mai preciza Ludovic Orban./lbadiu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 ianuarie)