Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, au avut marţi o convorbire telefonică în care au subliniat că Iranul trebuie să respecte termenii acordului nuclear convenit cu puterile mondiale în 2015 şi că nu i se poate permite Teheranului să obţină arma nucleară. Duminică, Iranul a declarat că va relua îmbogăţirea uraniului, după ce generalul iranian Qassem Soleimani a fost ucis vineri într-un atac aerian al forţelor americane în Irak. „Liderii au discutat situaţia din Irak după moartea lui Qassem Soleimani. Cei doi au convenit că este importantă reducerea tensiunilor şi găsirea unor căi diplomatice de soluţionare a crizei actuale. Cei doi au convenit că Iranul nu poate avea permisiunea de a obţine arma nucleară şi că Teheranul trebuie să se conformeze termenilor acordului nuclear”, se arată într-un comunicat de presă emis de biroul premierului Boris Johnson./mbaciu/pvelisar
(REUTERS – 7 ianuarie)