EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte pe directorul general al Corporaţiei Lockheed Martin, Marillyn A. Hewson – ora 11:00, la Palatul Cotroceni
– Guvern
* Programul premierului Ludovic Orban
- ora 9:00 – întrevedere cu Radu Ioanid, directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internaționale din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii – Washington D.C. – la Palatul Victoria
- ora 10:00 – întrevedere cu reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Participă ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, Virgil Popescu, ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, Lucian Bode, ministrul sănătății, Victor Costache – la Palatul Victoria
- ora 12:00 – întâlnire cu reprezentanții companiei Telekom. Participă ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, Lucian Bode, și șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă – la Palatul Victoria
- ora 14:00 – întrevedere cu președintele României, Klaus Iohannis, vicepremierul Raluca Turcan și ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș – la Palatul Cotroceni
– Ministere
* Ministerul Sănătăţii organizează şedinţa publică de dezbatere a proiectului de Hotărâre a Guvernului privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate – ora 10:00, la sediul Ministerului Sănătăţii, Sala de consiliu. Participă: Horațiu Moldovan, secretar de stat, Romică Andrei Baciu, secretar de stat, Felicia Costinescu, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Oana Ingrid Mocanu, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, reprezentanți ai Direcției generală asistență medicală și sănătate publică
* Conferința de presă organizată de Ministerul Culturii – ora 16:00, la sediul Ministerului Culturii, sala 317, et. 3, Bd. Unirii nr. 22, sector 3. Tema conferinței de presă este desfășurarea evenimentelor din 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale. La eveniment prticipă Bogdan Gheorghiu, ministrul culturii, Adrian Păduraru, actor și consilier al ministrului și Ioan Matei, director Direcție Cultură Scrisă și Creație Contemporană
* Întrevederea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu Marillyn Hewson, directorul general al Corporaţiei Lockheed Martin – ora 13:00, la sediul MAE
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 120 milioane lei
* Bruxelles: O delegaţie a Statului Major al Apărării, condusă de generalul-locotenent Daniel Petrescu, participă la Conferinţa Comitetului Militar NATO, în formatul şefilor apărării (14 – 15 ian.)
– Partide
* Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat – ora 12:00, la Camera Deputaţilor, sala grupului PSD ‘Ovidiu Şincai’
* Neamţ: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele USR Neamţ, Iulian Bulai – ora 10:00, la sediul USR Roman, Str. Ştefan cel Mare nr. 224
– Organizaţii internaţionale
* Conferinţă de presă prilejuită de prima consultare dintre noul Board al Copiilor şi Avocatul Copilului. Cu această ocazie, este semnat un Memorandum de Înţelegere între Avocatul Poporului şi Reprezentanţa UNICEF în România, pentru perioada 2020-2022 – ora 11:00, la sediul instituţiei Avocatului Poporului din Str. George Vraca nr. 8, Sector 1. La eveniment vor participa membrii Boardului Copiilor din România, Avocatul Poporului, Renate Weber, Ioan Gânfălean, adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul apărarea, protecția și promovarea drepturilor copilului – Avocatul Copilului, precum și Reprezentantul UNICEF în România, Pieter Bult
– Administrație
* Focșani, jud. Vrancea: Ședința extraordinară a Consiliului local al municipiului Focșani – ora 16:30, la sediul Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia”, Piața Unirii nr. 3
* Galaţi: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Galaţi – ora 15:00
* Târgovişte: Conferinţă de presă organizată la Primăria Municipiului Târgovişte – ora 9:00
* Timişoara: Conferinţă de presă organizată la Primăria Municipiului Timişoara – ora 11:00
– Social
* Conferinţă de presă organizată la ITM Dâmboviţa – ora 10:00
– Economic
* Ediția a 16-a SocialPedia: Despre antreprenoriat şi freelancing în online, cu Alex Dona – antreprenor, Alexandru Neştian – Co-Founder & Manager iTUX, Ioana Dumitrache – antreprenor, şi Andrei Radu – organizator GPeC și Co-Founder Trusted.ro – ora 18:30, la Restaurant Monarh, Calea Plevnei nr. 46-48
* Buzău: Conferinţă de presă organizată de Staţiunea de cercetări legumicole din Buzău – ora 11:00
– Manifestări organizate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale (15 ian.):
* În cadrul proiectului „Serata Eminescu, jurnalistul”, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România organizează o întâlnire cu actorul Dorel Vișan, care va vorbi despre Eminescu și legătura sa cu Divinitatea – ora 17:00, la Institutul Cultural Român
* Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) organizează vernisajul Bienalei de Carte Bibliofilă și de Carte-Obiect, ediția a doua – ora 18:00, la sediul MNLR, Sala „Petru Creția”, Calea Griviței 64-66. Participă: Ioan Cristescu – directorul MNLR, Pavel Șușară – critic de artă, Mirela Trăistaru – curatorul expoziției (14 ian. – 18 feb.)
* Muzeul Național al Literaturii Române a pregătit, începând de astăzi mai multe activități dedicate copiilor și adolescenților, care se vor desfășura la sediul din strada Nicolae Crețulescu 8: ateliere literare ce reprezintă o alternativă de educație non-formală şi creativă pentru elevi, o modalitate de învăţare, într-un cadru interactiv. Tematica activităților este în strânsă legătură cu manuscrisele din arhivă și din patrimoniul muzeal expus. Programul și scurtă descriere a atelierelor: 14, 15, 16, 21 și 23 ianuarie (Lada cu manuscrise – Mihai Eminescu)
* Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră, „La steaua care-a răsărit” – o biografie poetică după viaţa şi opera lui Mihai Eminescu – ora 19:00, la Radio România Cultural, în seria „Biografii, memorii.” Audiţia cu public, în avanpremieră, are loc astăzi, de la ora 11:00, la Ramada Bucharest Majestic Hotel, Sala Academiei – în prezenţa actorilor şi a echipei de creaţie. Scenariu radiofonic de Gavriil Pinte, inspirat de recitalul alcătuit şi rostit de Emil Boroghină. Regia artistică: Gavriil Pinte. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu
* Cea de a V-a ediţie a Galei Premiilor Administraţiei Fondului Cultural Naţional 2019 se va desfăşura, astăzi, în ajunul Zilei Culturii Naţionale, fiind organizat în parteneriat cu Institutul Francez din România – ora 19:00, la Sala „Elvire Popesco”, Bd. Dacia nr. 77
* Craiova: Biblioteca Judeţeană ‘Alexandru şi Aristia Aman’ organizează o serie de evenimente dedicate marelui poet naţional:
- ora 11:00 – elevii clasei a III-a C de la Colegiul Naţional ‘Carol I’ coordonaţi de prof. Ecaterina Bogdan vor susţine scurte momente artistice şi vor participa la dezbateri privind rolul culturii şi al instituţiilor de cultură din oraşul Craiova. Alături de elevi, la discuţii vor participa reprezentanţi ai mai multor instituţii ale municipiului, în Sala ‘Acad. Dinu C. Giurescu’
- ora 13:00 – Lansarea volumului ‘Albumul cu fotografii mişcate’, de Mitel Girleanu, eveniment organizat de Biblioteca Judeţeană ‘Alexandru şi Aristia Aman’ – Sala ‘Academician Dinu C. Giurescu’
* Oradea: Conferinţă de presă organizată la Teatrul Regina Maria din Oradea, pentru prezentarea spectacolui-premieră „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”, spectacol liric dedicat lui m.Eminescu – ora 11:00, foaier
* Sebeş: Centrul Cultural „Lucian Blaga” găzduiește conferinţa „De ce am rescris Ţiganiada şi alte ‘ciudăţenii’ culturale”, susţinută de teologul şi scriitorul Cristian Bădiliţă – ora 17:00, în sala „Gheorghe Maniu”. Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, în parteneriat cu Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce” Sebeş
* Urlaţi, jud.Prahova: Medalion omagial: „Şi un luceafăr răsărit în liniştea uitării – Eminescu” – ora 13:30, la Muzeul „Conacul Bellu”, Str.Orzoaia de Sus, nr.12
* Istanbul: Violoncellissimo, ansamblul creat și condus de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu va fi prezent pentru prima oară la Istanbul, într-un concert extrordinar dedicat Zilei Culturii Naționale, la Centrul Cultural Mustafa Saffet din districtul Ataşehir din Istanbul, fiind organizat de ICR Istanbul şi Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română – ora 20:00
– Mass-Media
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei
– Cultură
* Facultatea de Litere din Universitatea București organizează o întâlnire cu profesorul Nicolae Manolescu, prilejuită de lansarea volumului „Un nou optzecist. Studii în onoarea profesorului Nicolae Manolescu, la 80 de ani”, realizat de Colectivul de Istorie a literaturii române din Departamentul de Studii literare al Facultăţii de Litere (Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2019) – ora 18:00, în Sala de Consiliu, Str. Edgar Quinet nr. 5–7, etaj I
* De la ora 18:00, Muzeul Municipiului București prezintă conferința „Idei în Agora”, cu Bogdan Murgescu, cadru didactic la Facultatea de Istorie a Universității din București, moderator: Sorin Antohi – la Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei nr. 151
* Biblioteca Metropolitană București organizează vernisajul expoziţiei „Lăuntric” a artistului Constantin Tanislav, din cadrul Stagiunii Permanente de Artă Plastică „Temeiuri” – ora 18:00, la Artoteca BMB, Șos. Mihai Bravu, nr. 4. Expoziţia este curatoriată de criticul de artă, Radu George Serafim și de Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice, şi poate fi vizitată în perioada 14 ianuarie – 3 februarie
* Vernisajul expoziţiei „Ekphrasis. La Folia”, artist: Constantin Rusu, pictură, desen, video – ora 18:00, la AnnArt Gallery, Str. Andrei Mureșanu nr. 1, urmat de un performance susţinut de artist împreună cu Mihai Pintenaru – clarinet, Daria Tofănescu – flaut
* Vernisajul expoziției personale de pictură „Farmecul motivelor şi culorilor”, cu lucrări semnate de Valeria Tofan – ora 18:00, la Galeria Căminul Artei, Str. Biserica Enei nr. 16 (14- 27 ian.)
* Gala Premiilor Administraţiei Fondului Cultural Naţional pentru organizaţii neguvernamentale şi manageri culturali – decernarea premiilor AFCN – ora 19:00, Sala ‘Elvire Popescu’, Bd. Dacia nr. 77
* Are loc vernisajul expoziției „Amprente & Mesaje”, care cuprinde lucrări de pictură, grafică, scenografie ale artiștilor plastici Cristian Sima, Flori Pănescu şi Mioara Stancu Trandafira – ora 19:00, la Galeria Căminul Artei, Str. Biserica Enei nr. 16 (14 – 27 ian.)
* De la ora 19:00, la Ateneul Român, Sala mică, are loc un Recital cameral „IMO Duo” susţinut de Daria Tudor la pian şi Constantin Borodin la violoncel. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează vernisajul expoziţiei de fotografii de arhivă din perioada de început a staţiunii „Fonyod”, de pe malul lacului Balaton – ora 19:00, Str. Gina Patrichi nr. 8. Expoziţia „Fonyod”, oraş înfrăţit cu Borsec este a doua în seria de expoziţii care au ca scop evocarea atmosferei staţiunilor de odinioară din Bazinul Carpatin, organizate de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti. Fotografiile prezentate au fost alese de Varga Istvan, bibliotecar din FonyĂłd şi vor fi expuse pentru a doua oară în România şi în premieră la Bucureşti, prima dată fiind prezentate în vara anului 2019 în cadrul „Ceaun Borsec Fest”, din Borsec. După vernisaj va concerta tânărul pianist Veress Abel, din Fonyod
* Cluj-Napoca: Cântăreața de origine belgiană Lara Fabian susţine un concert la Sala Polivalentă BT Arena – ora 19:00. Turneul marchează 30 de ani de carieră şi apariţia albumului „Papillon”
* Turda: Spectacol susținut de actrița Lamia Beligan, soprana Silvia Sorina Munteanu și pianista Viorela Ciucur, în cadrul turneului-eveniment „România MultiCulturală” (14 – 16 ian.) – ora 19:00, la Teatrul „Aureliu Manea”. Toate manifestarile din cadrul turneului sunt caritabile, fondurile strânse prin donații fiind destinate campaniei „Viitorul artei”, pentru sprijinirea tinerilor muzicieni. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
– Sport
* Are loc o şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal – ora 12:00, la Casa Fotbalului urmată de declaraţiile preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, programate să înceapă nu mai devreme de ora 16:00
* Are loc un meci din şaisprezecimile de fina lă ale Cupei României la fotbal: ACS Spartac UNEFS Bucureşti – SCM Gloria Buzău – ora 17:30, Sala Rapid
* Miercurea Ciuc: E programată o partidă în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: SC Miercurea Ciuc – CSA Steaua Bucureşti – ora 18:30
* Gheorgheni: Se joacă un meci din Erste Liga la hochei pe gheaţă: ACSH Gheorgheni – DEAC Debrecen – ora 18:30
* Australia: Jucători români de tenis la turnee internaţionale: Simona Halep – Ajla Tomljanovic (nu înainte de 10:30), în optimi la Adelaide
* Echipele din Liga I de fotbal pregătesc partea a doua a sezonului competiţional
- meci amical FC Viitorul – Young Boys Berna – ora 15:00, Regnum Max din Belek/Turcia
- meci amical FC Hermannstadt – FC Winterthur – ora 17:00, Stadion Burgos Quintana/Spania
- meci amical FC Botoşani – Paksi SE – în Turcia
* Ungaria: Naţionala masculină de polo pe apă a României participă la Campionatele Europene de la Budapesta (12 – 26 ian.): România – Olanda – ora 11:00
– S-a întâmplat într-o zi de 14 ianuarie
* Acum 463 de ani (1557) apărea „Octoihul” („micul Octoih”) în limba slavonă, prima carte tipărită de diaconul Coresi (la Braşov), care a desfăşurat, până la 1583, o foarte bogată activitate de tipărire de cărţi în limba română (9 cărţi româneşti sau cu text paralel slavon şi român)
* Într-o zi de 14 ianuarie, acum 120 ani (1900), avea loc premiera mondială a operei „Tosca” de Giacomo Puccini, la Teatro „Costanzi” (astăzi, Opera di Roma), rolul titular fiind interpretat de cântăreaţa de origine română Hariclea Darclée, pentru care se spune că ar fi fost compusă aria „Vissi d’arte, vissi d’amore” („Am trăit arta, am trăit iubirea”)
* Se împlinesc 70 de ani (1950) de la publicarea Decretului (nr. 6 din 6.I.1950) prin care erau trimişi în colonii (lagăre) de muncă şi condamnaţii care, la expirarea pedepsei, nu erau socotiţi de către autorităţile comuniste suficient de „reeducaţi”
* Cu 48 de ani în urmă (1972) Margrethe a II-a (n. 1940) a devenit regină a Danemarcei, după moartea regelui Frederick al IX-lea (1947-1972)
* Şi tot la această dată, cu 30 de ani în urmă (1990), s-a constituit Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, asociaţie cu caracter social, cultural şi umanitar (recunoscută ca persoană juridică printr-o hotărâre judecătorească din 12.II.1990). În prezent, preşedinte al Consiliului de Conducere este Miron D. Ignat
* În urmă cu 27 de ani (1993) apărea, la Bucureşti, revista săptămânală de cultură „Dilema”, fondată de Andrei Pleşu, Tita Chiper, Zigu Ornea, Mircea Vasilescu şi Radu Cosaşu. Revista, editată de Fundaţia Culturală Română, îşi întrerupe apariţia în 2000, fiind relansată în ianuarie 2004 sub numele de „Dilema Veche”, cu Andrei Pleşu director fondator
* Acum 9 ani (2011) preşedintele tunisian Zine el Abidine Ben Ali era alungat de la putere în urma Revoluţiei Iasomiei, care a deschis seria revoluţiilor arabe reunite sub numele de „Primăvara arabă”
Aniversări – Comemorări
– 1819: S-a născut poetul Dimitrie Bolintineanu (m. 1872). NOTĂ: „Dicţionarul scriitorilor români A-C” (1995) dă ca an al naşterii 1825
– 1893: S-a născut prozatorul Teodor Scorţescu; diplomat de carieră, a reprezentat, după 1921, România la Istanbul, Atena, Praga, Berna şi Vatican; în 1944 era însărcinat cu afaceri ad-interim pe lângă Guvernul de la Roma; rechemat în 1945 în ţară, a hotărât să rămână în Italia (m. 1976)
– 1894: S-a născut Ecaterina Teodoroiu (numele real: Cătălina Vasile Toderiu), supranumită „Eroina de la Jiu”; participând voluntar la primul război mondial, s-a remarcat în luptele de pe Jiu (octombrie-noiembrie 1916); a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care-l comanda ca sublocotenent, în timpul bătăliei de la Varniţa şi Muncelu (la 22.VIII.1917)
– 1915: S-a născut istoricul literar şi filologul Mihai Isbăşescu; specialist în limba germană, a realizat studii de limbă şi literatură germană, dicţionare bilingve, o „Istorie a literaturii germane de la origini şi până în prezent” (1968), traduceri din literatura germană, precum şi (în colaborare) o antologie a scriitorilor români contemporani („Eine Welt wird geboren”, 1974) (m. 1998) – 105 ani
– 1917: S-a născut Ion Roman, istoric literar şi traducător (din literatura germană) (m. 1989)
– 1921: S-a născut dirijorul de cor Vasile Pântea (m. 2003)
– 1931: S-a născut Vlad Sorianu (pseudonim al lui Vasile Sporici), prozator, traducător şi critic literar (m. 2004)
– 1934: A murit medicul şi bacteriologul Ioan C. Cantacuzino, fondator al şcolii româneşti moderne de microbiologie şi medicină experimentală; din iniţiativa sa a fost înfiinţat Institutul de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşi (1921); a desfăşurat o intensă activitate politică, militând pentru reîntregirea ţării (a fost membru în Comitetul Naţional Român din Paris şi delegat la Conferinţa de Pace din 1919-1920); membru titular al Academiei Române din 1925 (n. 1863)
– 1939: S-a născut cântăreaţa şi dansatoarea Naarghita (numele la naştere: Maria Amarghioalei); iubitoare a muzicii şi a coregrafiilor din filmele indiene, ea s-a specializat pe acest repertoriu şi a devenit cunoscută atât în ţară, cât şi în lume (m. 2013)
– 1952: S-a născut Călin (Constantin-Anton) Popescu-Tăriceanu, om politic liberal, preşedintele Senatului (din mar. 2014, reales în dec. 2016); prim-ministru al României (dec. 2004 – dec. 2008); ministru al industriei şi comerţului (1996 – 1997); senator (din 2012); deputat (1990 – 1992; 1996 – 2012); copreşedinte (din 2015) şi preşedinte (din 2017) al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), preşedinte al Partidului Liberal Reformator (2014 – 2015); preşedinte al Partidului Naţional Liberal (2004 – 2009); vicepreşedinte PNL (1993 – 2004); vicepreşedinte al Partidului European Liberal Democrat (2003 – 2007); s-a numărat, în 1990, printre fondatorii PNL
– 1953: S-a născut Victor Socaciu, muzician, compozitor, cântăreţ, chitarist, realizator şi prezentator Tv; producător, din 1991, al Festivalului naţional de muzică folk „Om bun”; fost membru în Consiliile de Administraţie ale SRR şi SRTV; deputat PSD (2008-2012)
– 1964: S-a născut Ioan Nemțoi, unul dintre cei mai cunoscuți artiști sticlari din România
– 1982: A murit Vasile Florescu, teoretician şi critic literar (n. 1915)
– 1999: A murit George Şerban, scriitor, membru fondator al Alianţei Civice, preşedinte al Societăţii Timişoara, deputat PNŢCD în Parlamentul României (n. 1954)
– 2004, 14/15: A murit jurnalista Felicia Meleşcanu, cunoscut om de televiziune (n. 1941)
– 2007: A murit mezzosoprana Mihaela Agachi (n. 1951)
– 2008: A murit Barbu Brezianu, istoric şi critic de artă (exeget al operei lui Constantin Brâncuşi), traducător (a realizat prima varinată în limba română a epopeii naţionale finlandeze „Kalevala”), publicist şi poet; deţinut politic (1952) în lagărul de muncă Capul Midia şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră (n. 1909)
– 2008: A murit regizorul de film şi scenaristul Alexandru Boiangiu (n. 1932)
– 2010: A murit Béla Kamocsa („Kamo”), instrumentist (chitară bas, chitară electrică) şi cântăreţ român de etnie maghiară, interpret de muzică rock, blues şi jazz; cunoscut ca membru fondator (1962) al formaţiei „Phoenix”, cu care a cântat până în 1971, apoi a cântat în cadrul trupei Gramophon. În 1982, a înfiinţat, împreună cu Jonny Bota, trupa Bega Blues Band, una dintre primele formaţii româneşti dedicate muzicii blues. Înfiinţează Gala Blues Jazz Internaţional din Timişoara (1990), cel mai mare şi longeviv festival al oraşului; fondator al Festivalului de Jazz de la Gărâna (n. 1944) – 10 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, va prezenta Planul de investiții durabile al UE
– Strasbourg: Vicepreședinții Comisiei Europene, Vera Jourova și Dubravka Suica participă la o conferință privind viitorul Europei
– Washington D.C.: Vizita comisarului european pentru comerţ, Phil Hogan, care se va întâlni cu omologul său, Robert Lighthizer (14 – 16 ian.)
– Paris: Conferinţa anuală Euronext
– Des Moines, SUA: Dezbatere televizată între candidaţii democraţi pentru alegerile prezidenţiale
– Guatemala: Noul preşedinte al ţării, Alejandro Giammattei, îşi preia oficial funcţia
– Berlin: Preşedintele Frank-Walter Steinmeier găzduieşte recepţia pentru corpul diplomatic acreditat în statul federal german
– Madrid: Prima reuniune a noului executiv
– Moscova: Vizita primului ministru al statului Sfântul Vincent şi Grenadine, Ralph Gonsalves, în Rusia (14 – 17 ian.)
– Colombo: Vizita ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, care este primit de omologul său din Sri Lanka, Dinesh Gunawardena
– Colombo: Ministrul chinez de externe, Wang Yi, îl va întâlni pe omologul său din Sri Lanka, Dinesh Gunawardene, în timpul vizitei sale
– New Delhi: Vizita ministrului iranian de externe Javad Zarif, în India
– Geneva: Anunţarea programului Forumului Economic de la Davos care se va desfăşura în perioada 21 – 24 ianuarie
– Frankfurt: Discurs susţinut de Yves Mersch, membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene, în cadrul unei conferințe cu privire la finanțe
– Viena: Grupul austriac OMV dă publicităţii cifrele privind producţia de hidrocarburi în trimestrul patru 2019
– Paris: Săptămâna modei pentru bărbaţi (14 – 19 ian.)
Aniversări – Comemorări
– 1676: A murit Francesco Cavalli, compozitor italian, unul dintre întemeietorii operei veneţiene (n. 1602)
– 1742: A murit Edmond (sau Edmund) Halley, astronom şi matematician englez; cercetări asupra magnetismului terestru şi asupra cometelor; a observat (1682) cometa care-i va purta numele şi a arătat, prin calcule matematice, că aceasta se apropie de Pământ la fiecare 76 de ani (n. 1656)
– 1800: S-a născut muzicologul austriac Ludwig Ritter von Köchel (m. 1877) – 220 ani
– 1841: S-a născut pictoriţa franceză Berthe Morisot (m. 1895)
– 1850: S-a născut scriitorul şi ofiţerul de marină francez Pierre Loti (pseudonimul lui Louis-Marie-Julien Viaud) (m. 1923) – 170 de ani
– 1867: A murit Jean Auguste Dominique Ingres, pictor neoclasic francez (n. 1780)
– 1875: S-a născut Albert Schweitzer, medic şi gânditor umanist francez; a acordat, în repetate rânduri, asistenţă sanitară în Africa şi a construit un spital într-o mică localitate gaboneză (Lambarene); s-a numărat printre savanţii care s-au împotrivit constant fabricării bombei atomice şi experienţelor nucleare; Premiul Nobel pentru Pace pe 1952 (m. 1965) – 145 de ani
– 1892: S-a născut Hal Roach, producător, regizor şi scenarist american de film; realizatorul celebrului cuplu „Stan şi Bran” (Stan Laurel şi Oliver Hardy) (m. 1992)
– 1896: S-a născut scriitorul american de origine portugheză John Rodrigo Dos Passos (m. 1970)
– 1898: A murit Lewis Carroll (numele real: Charles Lutwidge Dodgson), matematician şi scriitor englez, autor de literatură pentru copii; cunoscut pentru celebrele „Aventuri ale lui Alice în Ţara Minunilor” (n. 1832)
– 1905: A murit Ernst Karl Abbe, fizician german; a elaborat teoria formării imaginilor în microscop și a adus contribuții fundamentale la teoria și la construcția instrumentelor optice (n. 1840) – 115 ani
– 1909: S-a născut regizorul britanic de film Joseph Losey (m. 1984)
– 1915: S-a născut André Frossard, jurnalist francez şi autor de cărţi cu caracter istoric, memorialistic şi eseistic (m. 1995) – 105 ani
– 1917: S-a născut muzicianul Charles Williams Butterfield, cotat printre cei mai buni trompetişti americani albi de dixieland (m. 1988)
– 1919: S-a născut jurnalistul american Andy (Andrew Aitken) Rooney, prezentatorul popularului program de analiză politică „60 Minutes” al postului american de televiziune CBS (m. 2011)
– 1919: S-a născut Giulio Andreotti, om politic italian, prim-ministru al ţării în trei rânduri între 1972 – 1973, 1976 – 1979 şi 1989 – 1992 (m. 2013)
– 1925: S-a născut prozatorul şi dramaturgul japonez Yukio Mishima (pseudonimul lui Kimitake Hiraoka) (m. 1970) – 95 de ani
– 1931: S-a născut (la Paris, într-o familie de artişti de circ italieni) Caterina Valente, cântăreaţă, dansatoare şi actriţă
– 1934: S-a născut actorul britanic Richard (David) Briers, celebru pentru rolul interpretat în serialul de televiziune „The Good Life” (m. 2013)
– 1938: S-a născut Allen Toussaint, pianist, muzician, compozitor şi producător american; legendă a genului rhythm and blues din New Orleans (m. 2015)
– 1941: S-a născut Faye Dunaway, actriţă americană de film
– 1943: S-a născut Ralph Marvin Steinman, biolog şi imunolog canadian; Premiul Nobel pentru Medicină pe 2011, împreună cu americanul Bruce Beutler şi luxemburghezul Jules Hoffmann, pentru descoperiri în domeniul activării imunităţii înnăscute. Steinman a primit jumătate din premiu pentru „descoperirea celulei dendritice şi a rolului său în imunitatea adaptativă” (m. 2011)
– 1949: A murit Joaquin Turina, compozitor, pianist şi profesor spaniol (n. 1882)
– 1957: A murit actorul american de film Humphrey Bogart; Institutul American de Fim l-a clasat, în 1999, ca cel mai mare actor din istoria filmului american (n. 1899)
– 1969: S-a născut Jason Bateman, actor american
– 1977: A murit, la Washington, actorul britanic de film Peter Finch (nume complet: Frederick George Peter Ingle Finch) (n. 1916)
– 1995: A murit Barbara Jelavich, istoric şi profesor american; contribuţii privind istoria Europei Centrale şi de Sud-Est; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (n. 1923) – 25 de ani. NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003, Dorina Rusu, menționează decesul la 19.I.1995