Ministerul de Interne propune reglementarea juridică a circulaţiei trotinetelor electrice pentru creşterea siguranţei rutiere

Ministerul de Interne propune reglementarea juridică a circulaţiei trotinetelor electrice pentru creşterea siguranţei rutiere. Un proiect de ordonanţă a guvernului pus în dezbatere publică prevede, între altele, că trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acesteia, vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 kilometri pe oră, adică nu pe drumuri naţionale şi pe autostrăzi.

Doar cei care au peste 14 ani vor putea să conducă o trotinetă electrică, iar pentru cei cu vârste sub 16 ani va fi obligatorie casca de protecţie. Pe timp de noapte, trotinetele trebuie să fie echipate cu lumini şi dispozitive reflectorizante.

Din 2016, în România au avut loc aproape 200 de accidente rutiere în care au fost implicate trotinete electrice, soldate cu un deces, zeci de răniţi grav şi peste 150 de persoane rănite uşor./aburtica/gioan

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 ianuarie