EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* Şedinţa Biroului permanent – ora 13:30
– Camera Deputaţilor
* Şedinţa Biroului permanent – ora 13:30, sala „Barbu Catargiu”, nivel P1
– Ministere
* Ministerul Educației și Cercetării lansează procedura de concurs pentru selectarea de noi membri ai corpului național de experți în managementul educațional, seria a 15-a.
În Monitorul Oficial nr. 19/13 ianuarie 2020 a fost publicat Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 3.016/09.01.2020 privind aprobarea Calendarului desfășurării concursului național de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Național de experți în management educațional (CNEME). Calendarul desfășurării concursului de selecție, prevede începerea procesului în data de 20 ianuarie și finalizarea acestuia pe 20 martie
– Apărare, Interne
* Constanţa: Ceremonia de plecare în misiune a puitorului de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274), din dotarea Forțelor Navale Române, aflat, în premieră, la comanda grupării navale permanente a NATO de luptă contra minelor SNMCMG – 2 (Standing NATO Mine Counter Measures Group 2) – ora 10:00, în portul militar Constanța. Acesta pleacă în misiune pentru șase luni, în Marea Neagră și Marea Mediterană, alături de nave militare ale grupării navale din Bulgaria, Germania, Italia, Spania și Turcia, conform graficului de generare al forțelor realizat de Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM)
– Culte, Biserică
* Săptămâna mondială de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2020 (18-25 ian.) pentru Bisericile Creştine din întreaga lume este un moment deosebit pentru întâlnire, dialog şi rugăciuni intense, cu un caracter pregnant ecumenic, pentru ca acest deziderat al unităţii, care este și al Domnului Isus, să devină realitate. Tema Săptămânii de Rugăciune din acest an este intitulată „Ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită” (Faptele Apostolilor 28,2)
– Ambasade
* Concert organizat de Ambasada Chinei de anul nou chinezesc prezentat de Orchestra Filarmonică din China cu invitatul special, maestrul Gheorghe Zamfir – ora 19:00, la Ateneul Român, Str. Benjamin Franklin nr. 1-3. Director artistic și dirijor principal Long Yu este unul dintre cei mai remarcabili dirijori chinezi cu o reputație internațională consacrată
– Juridic
* Conferinţa de diseminare a Îndrumarului de bune practici privind activitatea judecătorilor şi procurorilor în spaţiul social media/platformele online, eveniment realizat în cadrul proiectului TAEJ- Transparenţă, accesibilitate şi educaţie juridică prin îmbunătăţirea comunicării publice la nivelul sistemului judiciar, cod SIPOCA 454/cod MySMIS 118765, implementat de către Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de lider de parteneriat, în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 (PO CA) – ora 9:30, la Hotel Internaţional, Str. Căuzaşi nr. 25-27. La conferinţă vor participa reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai instituţiilor partenere în proiect, precum şi ai altor instituţii invitate la eveniment, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri, Inspecţia Judiciară şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, judecători şi procurori, precum şi experţi cooptaţi în cadrul proiectului.
– Învăţământ, Cercetare
* Vernisajul expoziției studenților Semestrul I – Anul universitar 2019 – 2020, Erasmus+ – ora 18:00, la UNAgaleria (Str. Băiculești nr. 29). UNAgaleria, spațiul expozițional al Universității Naționale de Arte București, găzduieşte în perioada 20-26 ianuarie un ansamblu de lucrări: pictură, sculptură, grafică, arte textile, sticlă, fotografie, design și new media ale studenților români și străini care au beneficiat recent de granturi acordate prin Proiectul de stagii individuale de studii și practică universitară în colaborare cu instituțiile partenere din Programul Erasmus+ 2018-2020
– Mass-Media
* De la ora 15:00, în sala de spectacole a Centrului Naţional de Artă – „Tinerimea Română”, se va desfăşura Gala de premiere „Radio Fiction Desk – 2019”, finalul celei de-a V-a ediții a proiectului iniţiat de Radio România, prin Teatrul Naţional Radiofonic, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti și cu Partenerul Instituţional – Primăria Municipiului Bucureşti
– Cultură
* Nume mari ale baletului vin în România, pentru un spectacol unic de balet, dedicat Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva) – ora 20:00, la Sala Mare a Teatrului Național din București. Pe scenă vor urca artiști precum celebra Iana Salenko și partenerul ei Dinu Tămăzlăcaru, ambii prim-balerini la Staatsballett Berlin; Francesca Velicu, demi-solistă la English National Ballet, pentru prima dată pe o scenă din România după ce a câștigat premiul Olivier în 2018; Julian MacKay, prim-balerin la Mikhailovsky Theatre; Marina Minoiu, balerină la Royal Danish Theatre și prim-balerinul Brooklyn Mack, care în prezent dansează la English National Ballet. Vor fi interpretate coregrafii de Sir Frederick Ashton, Johan Kobborg, Mauro de Candia. Gala de Balet Carmen Sylva este un eveniment Ars Gratia Regalia și este organizată de balerina Alice Minoiu și Asociația Literati
– Sport
* Melbourne: România va fi reprezentantă de două jucătoare, Simona Halep şi Sorana Cîrstea, pe tabloul principal al primului turneu de tenis de Mare Şlem al anului – Australian Open, desfăşurat la Melbourne Park (20 ian. – 2 feb.)
– Diverse
* Oradea: Iubitorii de aventură în natură pot participa, în perioada 20-22 ianuarie, la o gală complexă de proiecţii video şi slideshow-uri cu specific montan numită „Expediţia – Chemare în necunoscut”, organizată de Clubul de Speologie „Cristal” Oradea şi Facultatea de Geografie Turism şi Sport – ora 17:30, în Aula Magna a Universităţii Oradea. Evenimentul este una dintre puţinele gale din România unde sunt prezentate cele mai diverse forme de petrecere activă a timpului liber în natură: speologie, alpinism, drumeţie, cayaking, alergare montană
– S-a întâmplat într-o zi de 20 ianuarie
* Se împlinesc 755 de ani (1265) de când era convocată, la Palatul Westminster din Londra, o adunare a „stărilor” la care, alături de baroni, participă, pentru prima oară, câte doi cavaleri din fiecare comitat şi doi reprezentanţi ai oraşelor mai importante. Aceasta avea să fie întrunirea primului Parlament din lume, organizat în Anglia de Simon Montfort (1208-1265), conte de Leicester
* Cu 652 de ani în urmă (1368) Vladislav I (Vlaicu Vodă), domnitor al Ţării Româneşti, confirma braşovenilor privilegiile lor comerciale la sud de Carpaţi. Este cel mai vechi privilegiu comercial acordat de un domnitor român scris în limba latină. El atestă intensificarea comerţului pe „drumul Brăilei”, cale comercială ce lega Braşovul cu cetatea de pe Dunăre, dar atestă, implicit, şi existenţa Brăilei
* În urmă cu 372 de ani (1648) apărea, la Bălgrad (Alba Iulia), prima traducere integrală a „Noului Testament” tipărit în româneşte, având titlul „Noul Testament sau Împăcarea au Leagea Noao a lui Isus Hristos, Domnului nostru”, sub îngrijirea mitropolitului Simion Ştefan
* Se împlinesc 325 de ani (1695), de când Constantin Brâncoveanu (domn al Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714) primea ca recompensă pentru serviciile făcute Curţii de la Viena titlul de „principe al Imperiului” (20/30)
* Cu 152 de ani în urmă (1868) avea loc semnarea, la Bucureşti, a Tratatului secret de alianţă româno-sârb, cu caracter defensiv (20.I/1.II)
* Tot într-o zi de 20 ianuarie, acum 140 de ani (1880) apărea, la Bucureşti, revista „Literatorul” (până în 1919, cu perioade de întrerupere şi schimbări de titlu), sub conducerea poetului Alexandru Macedonski. În ianuarie 1991 apărea seria nouă a revistei „Literatorul”, fondată de scriitorul Marin Sorescu
* Acum 78 de ani (1942), la conferinţa de la Wannsee (suburbie a Berlinului), hitleriştii au adoptat planul privind exterminarea evreilor din Europa
* Cu 73 de ani în urmă (1947) secretarul Departamentului de Stat al SUA, James F. Byrnes, semna, la Washington, Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria şi Bulgaria (după cea de-a doua conflagraţie mondială)
* Tot în această zi, acum 63 de ani (1957), a avut loc, la Bucureşti, premiera filmului „Moara cu noroc”, în regia lui Victor Iliu, după nuvela omonimă a lui Ioan Slavici; în distribuţie: Geo Barton, Constantin Codrescu, Ioana Bulcă
* Se împlinesc 30 de ani (1990) de la apariţia, la Bucureşti, a primului număr al Revistei „22”, editată de Grupul pentru Dialog Social. Revista a primit acest nume în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, când Nicolae Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central cu un elicopter; primul redactor-şef, scriitorul Stelian Tănase
* Acum 24 de ani (1996) au avut loc primele alegeri generale libere, organizate vreodată în teritoriile palestiniene autonome – Cisiordania, Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est. Yasser Arafat (1929-2004) a fost ales preşedinte al Autorităţii Naţionale Palestiniene (a depus jurământul, în această calitate, la 12.II.1996)
* Cu 21 de ani în urmă (1999) câteva mii de mineri din Valea Jiului (plecaţi spre Bucureşti la 18 ianuarie, pentru a protesta faţă de intenţiile Guvernului de a închide unele mine din zonă) străpung dispozitivul forţelor de ordine (poliţişti, jandarmi şi gardieni publici) în dreptul localităţii Costeşti (la 8 km de oraşul Horezu), neputând fi opriţi din drumul lor spre Capitală
* Cu 9 ani în urmă (2011) România a aderat la Convenţia pentru înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Acordul semnat la această dată permite ţării noastre să participe la unele programe europene de cercetare tehnologică foarte importante, dar şi să trimită candidaţi pentru selecţia periodică de cosmonauţi a ESA. Acordul a fost ratificat prin Legea nr. 262 din 7 decembrie 2011
* Acum 6 ani (2014) avea loc accidentul aviatic din Munţii Apuseni, când un avion utilitar, care efectua o cursă umanitară deplasându-se spre Oradea pentru o operaţie de prelevare de organe pentru transplant, s-a prăbuşit, din cauza vremii nefavorabile, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba; accidentul s-a soldat cu doi morţi – pilotul Adrian Iovan (n. 1958) şi studenta la Institutul Medico-Militar Aurelia Ion (n. 1990) – alţi patru pasageri şi copilotul fiind răniţi
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuv. Eftimie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2020; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2020)
– 1800: S-a născut scriitorul Costache Bălăcescu; a scris fabule, epigrame, epistole şi satire, fiind unul dintre primii autori satirici români (m. 1880) – 220 de ani
– 1818: A murit Dimitrie Ţichindeal, preot, cărturar, fabulist şi traducător; a luptat, alături de C. Diaconovici-Loga şi M. Nicoară, pentru consolidarea şcolilor româneşti din Banat; în 1812 a întemeiat prima şcoală pedagogică românească, numită Preparandia din Arad (n. 1775)
– 1872: S-a născut Ştefan Popescu, pictor şi desenator, unul dintre întemeietorii societăţii „Tinerimea artistică”; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1948)
– 1928: S-a născut geologul şi profesorul universitar Dan Rădulescu; cercetări asupra mineralelor din rocile vulcanice; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for (1994-1998)
– 1930: S-a născut interpretul de muzică populară Achim Nica (m. 2012) – 90 de ani
– 1935: S-a născut compozitorul francez de origine română Mihai Mitrea-Celarianu (m. 2003) – 85 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 30.I.1935
– 1943: A murit (la Silistra, Bulgaria) Pericle Papahagi, filolog, lingvist, istoric literar şi folclorist aromân; s-a aplecat asupra prezentării istorice, geografice, etnografice şi folclorice a macedo-românilor; membru corespondent al Academiei Române din 1916 (n. 1872, la Avdella, Grecia)
– 1973: A murit Alexandru Constantin (Codin) Mironescu, filosof, eseist, poet, romancier, critic de teatru, memorialist, publicist, chimist şi profesor; figură proeminentă a grupării spirituale a „Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim, a fost închis în temniţele comuniste cinci ani şi cinci luni (n. 1903)
– 1984: A murit Johnny Weissmüller, înotător de performanţă şi actor american de film (seria „Tarzan”) de origine română; a obţinut 5 medalii olimpice de aur (1924-1928); este primul om din lume care a înotat suta de metri în mai puţin de un minut; a deţinut 67 de recorduri ale lumii (n. 1904)
– 2004: A murit Gil Ioniţă, compozitor şi interpret de folk (n. 1952)
– 2010: A murit Vasile Cojocaru, actor, profesor și poet (n. 1950) – 10 ani
– 2012: A murit pictorul, restauratorul şi profesorul Constantin Blendea (n. 1929)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniunea Eurogrup
– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE
– Londra: Summit Marea Britanie – Africa dedicat investiţiilor
– Dublin, Irlanda: Tim Cook, directorul executiv al Apple, este recompensat cu premiul Leo Varadkar pentru investiţiile făcute de compania pe care o conduce în această ţară
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va pronunța o hotărâre a Marii Camere în cadrul unei audieri publice în cauza Magyar Kétfarkú Kutya Párt v. Ungaria
– Paris: Săptămâna modei haute-couture (20 – 23 ian.)
Aniversări – Comemorări
– În SUA este marcată, ca sărbătoare naţională, „Ziua Martin Luther King Jr.”, ziua de naştere (15.I.1929) a pastorului Martin Luther King Jr., cunoscut militant pentru apărarea drepturilor civile ale populaţiei de culoare (asasinat la 4.IV.1968); ziua este celebrată, din 1986, în cea de-a treia zi de luni din ianuarie
– 1775: S-a născut André-Marie Ampère, matematician şi fizician francez; unul dintre întemeietorii electromagnetismului (m. 1836) – 245 de ani. NOTĂ: Site-ul www.britannica.com menționează naşterea la 22.I.1775
– 1798: A murit Christian Cannabich, compozitor, violonist şi dirijor german (botezat în 1731)
– 1813: A murit scriitorul german Cristoph Martin Wieland, personalitate de seamă a iluminismului (n. 1733)
– 1870: S-a născut compozitorul belgian Guillaume Lekeu (m. 1894) – 150 de ani
– 1873: S-a născut Johannes Vilhelm Jensen, prozator, poet şi eseist danez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1944; a fost unul dintre creatorii literaturii daneze moderne (m. 1950)
– 1894: S-a născut compozitorul american Walter Piston (m. 1976)
– 1896: S-a născut George Burns, actor comic, scenarist şi producător american de film; numeroase apariţii în emisiuni radiofonice şi de televiziune (m. 1996)
– 1920: S-a născut regizorul italian de film Federico Fellini, unul dintre maeştrii cinematografiei mondiale (m. 1993) – 100 de ani
– 1922: S-a născut Graham William Stark actor, comediant, regizor şi fotograf englez (m. 2013)
– 1924: S-a născut Yvonne Loriod, compozitoare şi pianistă franceză (m. 2010)
– 1926: S-a născut actriţa americană de teatru şi film Patricia Neal; în 1964 a obţinut un premiu „Oscar” pentru rolul din filmul „Hud”, de Martin Ritt, în care a jucat alături de Paul Newman (m. 2010)
– 1930: S-a născut astronautul american Edwin Eugene Aldrin Jr.; a făcut parte din primul echipaj uman care a aselenizat, la 20.VII.1969, fiind al doilea om care a păşit pe Lună, după Neil Armstrong; după retragerea din forţele aeriene, face echipă cu scriitorul de romane ştiinţifico-fantastice John Barnes, alături de care a scris câteva romane – 90 de ani
– 1938: A murit Émile Cohl, desenator, regizor şi producător francez de film, pionier al filmului de animaţie (n. 1857)
– 1957: A murit atletul american James Connolly, câştigător al primei medalii de aur la Jocurile Olimpice Moderne din 1896 (de la Atena) (n. 1865)
– 1958: A murit dirijorul şi pianistul spaniol Ataúlfo Argenta (n. 1913). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 21 ianuarie 1958
– 1993: A murit actriţa americană de film Audrey Hepburn (n. 1929, la Bruxelles/Belgia)
– 2012: A murit Etta James (nume real: Jamesetta Hawkins), cântăreaţă americană de blues şi jazz şi R&B (n. 1938)
– 2014: A murit producătorul american de film James Jacks (n. 1948)
– 2015: A murit Edgar Wilmar Froese, artist german, pionier al muzicii electronice, cunoscut ca membru fondator al trupei de muzică electronică „Tangerine Dream” (n. 1944) – 5 ani
– 2018: A murit pictorul şi sculptorul american Jack Whitten (n. 1939)
– 2019: A murit producătorul maghiaro-american de film Andrew (Andy) G. Vajna; după aproape 40 de filme produse în SUA (precum „Rambo”, „Die Hard”, „Terminator”, „Basic Instinct”, „Total Recall”, „Angel Heart” etc.), se întoarce definitiv în Ungaria, în anii 2000, unde a reuşit să facă din Budapesta, graţie facilităţilor fiscale, o capitală a cinematografiei unde au fost turnate numeroase producţii internaţionale (n. 1944) – 1 an