Un puternic seism, cu magnitudinea de 7,7 grade pe scara Richter, s-a produs marţi în Marea Caraibilor. Imediat după cutremur a fost emisă o alertă de tsunami pentru Mexic, Belize, Cuba, Honduras, Jamaica şi Insulele Cayman – informează Centrul internaţional de avertizare de tsunami. „Se vor produce valuri tsunami înalte cu un metru peste nivelul valurilor obişnuite” – subliniază comunicatul centrului. Seismul s-a produs la sud de Cuba, la o adâncime de numai 10 km, epicentrul lui fiind localizat în largul mării, între Cuba, Jamaica şi Insulele Cayman – după cum informează Institutul pentru supraveghere geologică din Statele Unite./mbaciu/cvanatoru
(REUTERS – 28 ianuarie)
Un seism cu magnitudinea de 7,7 grade pe scara Richter s-a produs marţi în Marea Caraibilor, afectând mai multe state, printre care Cuba, Mexic, Belize, Honduras, Insulele Cayman şi Jamaica. Cutremurul s-a produs în largul Mării Caraibilor, la sud de Cuba, la o adâncime de 10 km. În Insulele Cayman nu s-au raportat până acum victime sau distrugeri materiale, informează purtătorul de cuvânt al agenţiei pentru gestionarea dezastrelor din Insulele Cayman. Potrivit ziarului american „Miami Herald”, clădirile din centrul oraşului Miami s-au zguduit puternic în timpul seismului./mbaciu/ilapadat
(REUTERS – 28 ianuarie)
Pericolul producerii unui tsunami în Marea Caraibilor, după un puternic cutremur cu magnitudinea de 7,7 grade pe scara Richter, s-a diminuat, a anunţat marţi Centrul internaţional pentru alerte de tsunami. Anterior, centrul a emis o alertă de producere a unui tsunami de peste un metru în zonele de coastă din Mexic, Belize, Cuba, Jamaica, Honduras şi Insulele Cayman./mbaciu/ilapadat
(REUTERS – 28 ianuarie)