Președintele Klaus Iohannis merge astăzi la Bruxelles pentru o întâlnire cu președintele Consiliului European, Charles Michel. Aceasta face parte din seria întrevederilor pe care oficialitatea europeană le are cu liderii statelor Uniunii în pregătirea Consiliului Extraordinar pentru negocierea viitorului buget multianual, în condițiile în care Uniunea a rămas, după Brexit, fără unul din principalii contributori. Redactorul nostru Oana Bâlă relatează.
Reporter: Președintele Consiliului European, Chales Michel, s-a consultat în cursul acestei săptămâni cu mai mulți șefi de stat și de guvern din țările membre cu privire la bugetul pe termen lung al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 şi îşi dorește ca la reuniunea extraordinară a Consiliului pe care a convocat-o pentru 20 februarie să se ajungă la un acord care să fie în beneficiul cetățenilor. Președintele Consiliului European este pe deplin conștient că vor urma negocieri extrem de dificile, însă susține că un eventual dezacord asupra viitorului buget european ar crea probleme grave de ordin practic și de natură politică și ar pune în pericol continuarea programelor actuale, precum și lansarea altora noi. Mai multe țări europene se tem ca viitorul acord să nu aducă importante reduceri bugetare, accentuate de oprirea contribuției Marii Britanii, care a părăsit oficial Uniunea Europeană. Comisia Europeană și Parlamentul European au cerut creșterea contribuțiilor statelor membre pentru a acoperi golul lăsat de Marea Britanie, dar reprezentanții unor state net contribuitoare şi-ar dori o diminuare a bugetului Uniunii, în special prin tăierea fondurilor de coeziune sau pentru agricultură./apuscasu/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 februarie