Guvernul Serbiei solicită aprobarea UE pentru a acorda ajutoare de stat pentru restructurarea oţelăriei „Zelezara Smederevo”

Prim-ministrul Serbiei, Aleksandar Vucic, a cerut, marţi, sprijinul UE pentru a acorda ajutoare de stat pentru planul de restructurare a oţelăriei „Zelezara Smederevo”. În comunicatul dat de guvern, după întâlnirea lui Vucic cu şeful Delegaţiei UE în Serbia, Michael Davenport, se menţionează că aceasta a fost prima dintr-o serie de reuniuni periodice ale acestui an. Vucic şi Davenport au fost de acord că 2015 este un an important pentru Serbia, în ceea ce priveşte integrarea europeană. Vucic a afirmat că problema menţinerii stabilităţii politice şi economice în regiunea Balcanilor de Vest este crucială. La rândul său, Davenport a exprimat punctul de vedere al Uniunii Europene cu privire la continuarea dialogului dintre Belgrad şi Pristina, precum şi cu alte probleme regionale. În comunicat nu se specifică dacă unul din subiectele întâlnirii de marţi a fost şi situaţia mass-media din Serbia.

(www.beta.rs – 14 ianuarie)