Proteste în stradă, în mai multe oraşe din ţară, faţă de noua lege a vaccinării

Au fost proteste în stradă, ieri, în mai multe oraşe din ţară faţă de noua lege a vaccinării. Oamenii susţin că proiectul legislativ, care aşteaptă votul decisiv în Camera Deputaţilor, le încalcă drepturile pentru că le impune imunizarea copiilor.

În Capitală, aproape 1.000 de oameni au protestat în faţa Palatului Parlamentului, iar peste 500 de persoane, în faţa Prefecturii Braşov. Oamenii susţin că este nedrept să li se impună prin lege să îşi vaccineze copiii.

-: Sunt medic. Un vaccin poate avea efecte secundare. Depinde foarte mult de sistemul imunitar al pacientului. Poate avea nişte antecedente din familie, de exemplu: cancere, infarcturi, accidente vasculare, şi, dacă acel pacient primeşte vaccin, are probabilitate mai mare să dezvolte efecte secundare.

-: Prezintă un risc, nu e un secret, în prospectele lor scrie foarte clar. Sunt o grămadă de medici care recunosc asta.

-: Nu trebuie să ne oblige. Uitaţi, suntem o mână de oameni. Nici 3% nu suntem. Să-i vaccineze pe ceilalţi!

-: Nimeni nu a luat în evidenţă faptul că a crescut rata de boli autoimune cam de când s-au introdus vaccinurile.

-: Nu există vaccinuri care să stopeze viruşii. Este doar un bluf prin care toate concernele farmaceutice câştigă foarte mulţi bani.

Realizator: Proiectul noii legi a vaccinării prevede ca, în cazul vaccinurilor obligatorii, copiii să fie imunizaţi doar cu acordul părinţilor, iar cei care refuză trebuie să îşi motiveze decizia şi să meargă la consiliere.

Medicii atrag atenţia că, în ultimii ani, rata vaccinării copiilor s-a redus drastic, acesta fiind şi motivul apariţiei epidemiei de rujeolă. De la începutul săptămânii, au fost raportate 56 de cazuri noi de îmbolnăvire în şapte judeţe. Numărul bolnavilor de rujeolă se apropie, astfel, de 20.000, mai mult de jumătate dintre ei fiind copii cu vârsta sub patru ani. De la începutul epidemiei, 64 de persoane au murit din cauza acestei boli./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 martie