Numărul românilor testaţi pozitiv la Covid-19 a ajuns la 25, dintre care cinci sunt vindecaţi

Numărul bolnavilor confirmaţi cu noul coronavirus a ajuns în ţara noastră la 25, cu cinci persoane declarate vindecate şi externate. Opt cazuri noi au fost anunţate numai în această după-amiază, toate în capitală. Cele 20 de persoane purtătoare în momentul de faţă ale virusului Covid-19 sunt internate în spitale de boli infecţioase din Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova. Grădiniţele, şcolile şi liceele, de stat şi private, se vor închide de mâine până cel puţin în 22 martie, iar autorităţile locale au anunţat închiderea creşelor din Timişoara, Oradea, Dâmboviţa şi Târgovişte. În ceea ce priveşte universităţile, acestea iau decizii unitare pentru fiecare instituţie în parte. Primarul general al capitalei, Gabriela Firea, propune prelungrea duratei închiderii şcolilor.
Gabriela Firea: Anunțarea suspendării cursurilor în unitățile de învățământ până pe data de 21 aprilie. De asemenea, închiderea creșelor și grădinițelor – nu cred că este suficient ce s-a anunţat ieri și vă spun și de ce. Dacă elevii și cadrele didactice vor ști că este să spunem o pauză de doar câteva zile, cu siguranță nu va exista acea mobilizare ca pentru o perioadă mai mare de timp în sensul predării materiilor online sau video.
Realizator: Primarul general al capitalei a făcut apel la parlament şi la guvern să emită reglementări foarte clare, prin care angajatorii să le permită părinţilor să rămână în mod legal acasă, eventual să lucreze la domiciliu, astfel încât să poată sta cu copii o perioadă mai mare./mnecula/gioan

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 martie