Secretariatul general al Camerei Deputaţilor a făcut o solicitare către Ministerul Sănătăţii ca toţi senatorii şi deputaţii, staff-ul din legislativ şi ziariştii acreditaţi să fie testaţi pentru coronavirus, declară surse parlamentare. Aceeaşi sursă precizează că a fost pregătit echipamentul necesar, respectiv măşti şi mănuşi, pentru toţi participanţii la eventuale activităţi viitoare din Parlament.
Şi jurnaliştii acreditaţi la Palatul Victoria au accesul restricţionat începând de astăzi în clădire, pentru a se preveni răspândirea coronavirusului, precizează reprezentanţii biroului de presă al Executivului. Potrivit acestora, jurnaliştii vor avea puse la dispoziţie pe suport electronic informaţiile necesare privind activitatea premierului şi a Cabinetului său./denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 martie)