Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a ordonat restricţie totală de circulaţie în toată ţara, pentru stoparea extinderii epidemiei de coronavirus. Numind coronavirusul „cea mai mare ameninţare” cu care s-a confruntat Marea Britanie în ultimele decenii, premierul Johnson a declarat că oamenii din toată ţara trebuie să rămână în case, pentru a stopa extinderea COVID-19 şi pentru a proteja sistemul de sănătate publică. „Fără un efort uriaş la nivel naţional, care să stopeze extinderea coronavirusului, va veni un moment în care niciun serviciu de sănătate din lume nu va face faţă, pentru că nu vor fi suficiente aparate de ventilaţie, suficiente paturi de terapie intensivă, suficienţi medici şi asistente”, a declarat Boris Johson într-un discurs televizat adresat naţiunii. Britanicii vor putea, însă, să iasă din locuinţe, dar numai în scopuri precise: cumpărături şi nevoi de bază; exerciţii fizice în aer liber – alergări, plimbări la pas sau cu bicicleta – singuri sau însoţiţi de membri ai familiei; necesităţi medicale de orice fel; ajutorarea persoanelor vulnerabile; călătorie la şi dinspre locul de muncă, dar numai dacă este necesar şi nu poate fi desfăşurată munca de acasă. „Dacă nu urmaţi aceste reguli, poliţia are toate puterile să asigure aplicarea lor, inclusiv prin aplicarea de amenzi şi dispersarea adunărilor”, a mai spus premierul britanic. Măsurile anunţat vor fi în vigoare pentru următoarele trei săptămâni, după care se va face o revizuire a situaţiei./mbaciu/ilapadat
(CNN INTERNATIONAL – 23 martie)