Preşedintele a anunţat o ordonanţă de urgenţă privind amânarea ratelor la bănci pentru maxim nouă luni

Realizator: O ordonanță de urgență privind suspendarea ratelor la bănci pentru toți cei care doresc să facă acest demers urmează să fie adoptată astăzi de guvern. Anunțul a fost făcut ieri chiar de președintele republicii, Klaus Iohannis. Şeful statului ne îndeamnă să fim încrezători că la sfârșitul anului economia și oamenii își vor reveni după această criză fără precedent.
Klaus Iohannis: Guvernul este pregătit să dea ordonanță de urgență care permite amânarea plății ratelor la bancă – pe de-o parte, pentru oamenii care au rate la bancă, dar și pentru firmele din România. La cererea celor care au datorii la bănci, plata ratelor se poate amâna cu până la nouă luni. Suntem convinși că până atunci economia își va reveni, oamenii își vor reveni, și atunci lucrurile vor intra mult mai ușor într-o normalitate.
Realizator: Ministrul finanțelor, Florin Cîțu, a explicat deja că procedura de solicitare a suspendării ratelor va fi foarte simplă, se va realiza prin telefon și e-mail. El i-a sfătuit pe cei cu credite bancare să fie cumpătați în cazul în care vor apela la acest ajutor și să meargă inițial pe o lună, două de amânare a ratelor, și apoi să extindă perioada, dacă va fi cazul, pentru a nu avea probleme în viitor.#HUN/cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 martie)