Formațiunea medicală de tratament ROL 2, amplasată în perimetrul Institutului de Gerontologie și Geriatrie ”Ana Aslan” din Otopeni, a fost declarată operațională sâmbătă, 28 martie, în prezența Președintelui României, Klaus Iohannis și a prim-ministrului Ludovic Orban.
Au fost prezenți ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, secretarul de stat Raed Arafat și șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu.
După finalizarea procedurilor de acreditare, care vor fi desfășurate de Ministerul Sănătății, Spitalul ROL 2 va funcționa ca secție externă a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC). Facilitatea medicală va asigura asistență medicală specializată pentru pacienții potențial infectați cu virusul SARS-CoV-2, cazurile ușoare și medii.
Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a mulțumit întregului personal care a contribuit la instalarea și operaționalizarea formațiunii medicale de tratament ROL 2 într-un interval așa de scurt. „Vreau să mulțumesc întregului personal angrenat în realizarea acestei facilități medicale, a fost un efort asumat de către militarii Armatei Române, aici aș vrea să încep cu partea personalului din Direcția medicală, din Spitalul Universitar de Urgență Militar Central București, care au reușit să pună laolaltă experiența acumulată de-a lungul anilor, în special în exercițiile și misiunile la care am participat”, a declarat ministrul Ciucă.
“Acest spital nu poate funcționa fără a avea ca backup Spitalul Militar Central, noi suntem toți o echipă și aș vrea să adresez mulțumiri pentru modul în care arată, în acest moment, campusul și spitalul ROL2 din această locație, să adresez mulțumiri atât Spitalului Ana Aslan, Ministerului Apărării Naționale, cât și a firmelor care au asigurat tot ceea ce înseamnă utilități” a declarat, la finalul activității, comandantul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central, general-maior medic Florentina Ioniță-Radu.
Spitalul are în compunere corturi medicale și containere – care cuprind, printre altele, unități de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare – structura fiind operațională, din punct de vedere administrativ și medical, după ce a parcurs, succesiv, etapele prevăzute de procedurile medicale în vigoare.
Totodată, în incinta Institutului de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan” Otopeni este acreditată și funcționează o tabără cu peste 130 de spații de cazare destinată formelor ușoare și medii pentru pacienții infectați cu COVID-19, iar în clădirea institutului funcționează Unitatea de Primiri Urgențe și se regăsesc spațiile de cazare pentru personalul care încadrează facilitatea medicală.
Din cadrul MApN, activitatea este sprijinită de Direcția medicală, Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forțelor Aeriene, Comandamentul Logistic Întrunit și Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.
* * *
Formațiunea medicală de nivel ROL 2 al MApN a mai funcționat ca secție externă de boli infecțioase la combaterea virusului Ebola și a fost parte componentă a exercițiilor NATO „Saber Guardian 19” și „Vigorous Warrior 19” – cel mai mare exercițiu cu focus medical organizat până în prezent de Alianța Nord-Atlantică, care s-au desfășurat anul trecut în România.
Biroul de presă al M.Ap.N.
RADOR – 29 martie