Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, se află la Paris pentru a exprima sprijinul poporului american pentru Franţa, la o săptămână după atacurile teroriste în care au fost ucişi 17 oameni. Presa franceză scrie că este un omagiu tardiv, după ce reprezentanţii Americii au lipsit de la marşul de solidaritate la care au fost prezenţi lideri din numeroase alte ţări.
Sosit încă de ieri seară la Paris, secretarul de stat american, John Kerry, urmează să fie primit astăzi de preşedintele François Hollande pe care, aşa cum s-a anunţat, îl va îmbrăţişa din partea preşedintelui Barack Obama şi a Statelor Unite. Este o vizită fără alt scop politic evident, o vizită consacrată tuturor francezilor după o absenţă remarcată a autorităţilor americane la nivel înalt, la manifestaţia la care au participat circa 50 de şefi de stat şi de guvern duminica trecută, la Paris, după atentatele teroriste. Iubit de francezi, Barack Obama s-a deplasat, ce-i drept după atentate, la Ambasada Franţei din Statele Unite. El a scris în Registrul de Condoleanţe şi a vorbit, de asemenea, de Franţa ca de cel mai vechi aliat al Statelor Unite, dar nu a venit la Paris duminica trecută şi autorităţile franceze au fost dezamăgite, mai ales că nu a venit nici vicepreşedintele Joe Biden şi nici John Kerry.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 ianuarie