Trupa Limp Bizkit va efectua un grandios turneu în Rusia

În toamna anului 2015, trupa americană Limp Bizkit va începe un amplu turneu în Rusia, anunţă Agenţia TCI. Turneul din Rusia este consacrat lansării unui nou album al trupei Limp Bizkit, care a fost intitulat sugestiv „Stampede of the Disco Elephants”. Lansarea acestui album va avea loc în primăvara anului 2015. Organizatorii spectacolelor din Rusia au menţionat faptul că,  alături de noile compoziţii, pe lista pieselor interpretate de trupă vor fi incluse hiturile formaţiei americane. În timpul acestui turneu, trupa va susţine spectacole în 20 de oraşe din Rusia. Turneul va debuta pe 25 octombrie, iar primul spectacol va fi susţinut la Habarovsk, urmând ca la Moscova muzicienii americani să susţină un spectacol pe 31 octombrie, iar la Sankt Petersburg pe 27 noiembrie.

După spectacolele din Rusia, trupa Limp Bizkit va susţine un concert în cel mai mare oraş din Kazahstan, Alamatî, pe 29 noiembrie. „Turneul trupei Limp Bizkit este intitulat „Money sucks tour””, au menţionat cei de la Agenţia TCI. În pofida situaţiei economice dificile pe care o traversează Rusia, costul biletelor va fi unul accesibil şi vor scoase la vânzare din data de 1 februarie. În anul 2015, trupa Limp Bizkit marchează 20 de ani de existenţă pe piaţa muzicală. Din trupă fac parte Fred Durst (vocal), Wes Borland (chitară, back vocal), Sam Rivers (chitară bas, back vocal) şi John Otto (tobe). Trupa a fost nominalizată de trei ori la Premiile Grammy şi a vândut peste 40 de milioane de înregistrări în lumea întreagă. Formată în anul 1994, Limp Bizkit a devenit populară, evoluând pe scena muzicii underground din Jacksonville, Florida la sfârşitul anilor 1990. A avut semnate contracte cu Flip Records, o filială a Interscope Records, care le-a lansat albumul de debut, „Three Dollar Bill, Y’all$” (1997). Sunt cunoscute în mod special fanilor albumele „Significant Other” (1999) şi „Chocolate Starfish and the Hot Dog Flavored Water” (2000). Ultimul lor album intitulat „Gold Cobra” a fost lansat în 2011.

www.interfax.ru – 16 ianuarie