Într-o singură zi, peste 67.000 de angajați au intrat în șomaj tehnic

Într-o singură zi, de ieri până astăzi, peste 67.000 de angajați au intrat în șomaj tehnic şi aproximativ 18.000 de contracte individuale de muncă au încetat, conform datelor de la Ministerul Muncii. Autoritățile reamintesc faptul că solicitarea fondurilor de la stat pentru acoperirea integrală a indemnizațiilor de șomaj tehnic, depunerea solicitărilor şi a tuturor documentelor necesare se face electronic. Angajatorii trebuie să se adreseze Agențiilor pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar persoanele care au alte forme de angajare, de exemplu persoane fizice autorizate sau contracte de drepturi de autor se adresează Agențiilor pentru Plăți și Inspecție Socială./ilixandru/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 aprilie