Primarul Sofiei adresează un apel cetăţenilor să evite aglomeraţiile din faţa bisericilor

În ajunul Sărbătorilor Pascale, echipe ale Primăriei Sofiei efectuează dezinfectarea zonelor din apropierea lăcaşelor de cult din capitala Bulgariei. Primarul din Sofia, Iordanka Fandăkova, a adresat un apel cetăţenilor să evite aglomeraţiile din faţa bisericilor şi să aibă un comportament responsabil: „Lumina este în inimile noastre, în sufletele noastre şi vă rog pe toţi să stăm acasă cu familiile noastre şi să ne rugăm în faţa icoanelor. Bineînţeles că Paştele nu este în fiecare zi, însă scopul tuturor acestor lucruri este să petrecem împreună şi alte Sărbători Pascale! Vă doresc tuturor sănatate şi înţelepciune! Dumnezeu să ne ajute!„, a transmis primarul Sofiei, Iordanka Fandăkova, într-un mesaj adresat cetăţenilor bulgari./ddaniela/dsirbu

www.bnr.bg – 18 aprilie