Inspecții pe șantiere

 

Joi, 23.04.2020, Ionel Scrioşteanu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, împreună cu Directorul General Adjunct al CNAIR, Ovidiu Barbier, au inspectat șantierul Podului peste Argeș de la Adunații Copăceni.

Oficialii au explicat reprezentanților constructorului că în acest moment nu mai există niciun impediment din partea beneficiarului și că au tot sprijinul lor, astfel încât lucrările să se desfășoare într-un ritm alert, pentru ca circulația rutieră să fie deschisă pe pod cel târziu în luna noiembrie a acestui an.

Reprezentanții constructorului au dat asigurări că dispun de toate resursele necesare pentru a finaliza lucrarea în termen.

Muncitorii de pe pod execută în prezent lucrări de demolare a placii de suprabetonare, aceasta fiind demolată în proportie de 70%. După demolarea placii vor fi sudati conectorii, sablat și vopsit tablierul metalic și montate dalele prefabricate, mai întâi în zona pilelor și apoi pe întreaga suprafața a podului.

Inspecția celor doi oficiali a continuat și la lucrările de reparații ale dalelor de beton de la ACI Giurgiu. Aceste lucrări sunt necesare pentru descongestionarea traficului rutier din Vama Giurgiu prin redirecționarea traficului greu din puctul de frontieră. Constructorul a dat asigurări că lucrările vor fi finalizate cel târziu la sfârșitul lunii mai anul curent.

Imagini de la aceste inspecții sunt disponibile pe pagina de facebook a CNAIR, https://www.facebook.com/cnadnr/.