Președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin au emis, sâmbătă, o rară declarație comună, comemorând întâlnirea din al Doilea Război Mondial a trupelor americane și sovietice în drumul lor pentru a învinge Germania nazistă ca pe un exemplu de mod în care țările lor pot coopera. Declarația comună survine pe fondul unor tensiuni profunde în cadrul relaţiilor dintre SUA și Rusia, generate de o serie de probleme, de la controlul armelor și intervenția Rusiei în Ucraina și Siria până la acuzațiile americane că Rusia a extins dezinformarea cu privire la noua pandemie a coronavirusului și a intervenit în campaniile electorale din SUA . „Wall Street Journal” a relatat că decizia vizând declarația a stârnit dezbateri în cadrul Administrației Trump, unii oficiali fiind îngrijorați că aceasta ar putea diminua impactul mesajelor ferme americane către Moscova. Declarația comună a marcat aniversarea întâlnirii din 25 aprilie 1945, pe un pod peste râul Elba din Germania, dintre soldații sovietici care înaintau dinspre est și trupele americane care se deplasau din Occident.
„Acest eveniment a prezis înfrângerea decisivă a regimului nazist”, se arată în declarație. „‘Spiritul Elbei’ este un exemplu al modului în care țările noastre pot să lase deoparte diferențele, să creeze încredere și să coopereze pentru a evolua către o cauză mai mare”. Conform „Wall Street Journal”, ultima declarație comună marcând întâlnirea de la Elba a fost emisă în 2010, când Administrația Obama încerca ameliorarea relaţiilor cu Moscova. Donald Trump spera să călătorească la Moscova pentru a marca aniversarea. El i-a adresat complimente preşedintelui Putin, a promovat cooperarea cu Moscova și a spus că are încredere în declaraţiile liderului rus conform cărora nu ar fi intervenit în alegerile prezidențiale din 2016 din SUA. În schimb, înalți oficiali ai administrației sale și legiuitori au fost extrem de critici față de Rusia, în condiţiile în care relațiile dintre cele două puteri nucleare sunt la cel mai scăzut nivel după sfârșitul Războiului Rece. Comitetul de Informații al Senatului, condus de republicani, a publicat marți un raport bipartit în concordanță cu un raport informativ din 2017 din Statele Unite, potrivit căruia Rusia a declanşat o campanie de dezinformare, ca și hacking cibernetic, cu scopul de a influenţa votul în favoarea dlui Trump şi în detrimentul adversarei sale de atunci, Hillary Clinton. Oficiali din cadrul comunităţii de informații din SUA i-au avertizat pe legiuitori că Moscova se implică şi în campania electorală prezidențială din 2020, învinuiri pe care Rusia le neagă./opopescu/dsirbu
REUTERS – 25 aprilie