Aşa-numitul preşedinte al autoproclamatei republici Osetia de Sud, Anatoli Bibilov, a semnat un decret privind utilizarea denumirii „Stalinir” pentru Ţhinvali, oraş georgian aflat sub ocupaţie rusă. „Pentru a păstra memoria istorică și în contextul marcării a 75 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei din 1941-1945, hotărăsc ca denumirea „Stalinir” să fie utilizată împreună cu numele „Ţhinvali” în contextul evenimentelor dedicate momentelor marcante din istoria Republicii Osetia de Sud și a orașului Ţhinvali legate de Marele Război Patriotic” – se arată în decretul semnat de liderul Osetiei de Sud. Ţhinvali a mai purtat denumirea „Stalinir”, în onoarea fostului lider sovietic Iosif Stalin, între anii 1934 şi 1961. Osetia de Sud este considerată de marea majoritate a statelor drept parte a Georgiei, însă Rusia recunoaşte republica autoproclamată drept stat independent. În 8 august 2008, armata rusă a intervenit pe teritoriul georgian pentru a „ajuta” Osetia de Sud, unde Tbilisi lansase o operațiune militară contra separatiştilor osetini. 175 de georgieni şi 67 de ruşi au fost ucişi în confruntările militare care au durat mai puţin de o săptămână, timp în care mai multe oraşe şi localităţi au fost bombardate de armata Rusiei. La sfârşitul lunii august a aceluiaşi an, Rusia a recunoscut independenţa Osetiei de Sud, dar şi a Abhaziei, o altă regiune georgiană unde au avut loc confruntări separatiste./dan/dsirbu
www.eurointegration.com.ua – 28 aprilie