Ce este prima dragoste și ce consecințe poate avea ea asupra vieții? Ce mecanisme subtile psihologice declanșează ea, ne spune psihologul Emma Toader, autoarea cărții ”Porția de fericire”.
Reporter: Se spune că prima dragoste nu se uită niciodată, că este cea mai pură, cea mai inocentă şi cea mai frumoasă relaţie. Din punctul de vedere a psihologului, putem vorbi despre o relaţie mai specială în cazul primei dragoste?
Emma Toader: Prima dragoste este prima schiță a persoanei, de care vom fi atrași de-a lungul vieții. Arată tiparele noastre, ce ne atrage, cum ne simțim și cam care este ”genul nostru”, cum se spune. Este fascinantă această experiență, pentru că trăim ceva ce n-am mai trăit, intrăm într-un tărâm nou, care ne vorbește despre atracția dintre doi oameni. Proiectăm pe celălalt toată frumusețea noastră, de care nu suntem conștienți.
Este prima experiență în care simțirea bate rațiunea.
Reporter: Cu toată acestea prima dragoste rareori este şi ultima. De ce?
Emma Toader: În primul rând, din cauza vârstei. Pentru foarte mulți, prima dragoste poate fi la grădiniță. Apoi, prima dragoste poate fi ca un fel de antrenament pentru îndrăgostirile viitoare. Seamănă cu perioada în care copilul începe să descopere lumea și începe să facă primii pași, primul pas.
Așa e și cu prima dragoste, în cele mai multe cazuri: vine să te pregătească pentru ce va fi, legat de viața ta sentimentală.
Reporter: Rămâne prima dragoste un reper pentru toate celelalte care vor urma. Suntem tentaţi să comparăm partenerii (partenerele) cu primul (prima)?
Emma Toader: Nu neapărat. Depinde. Uneori, da, alteori, nu. Prima dragoste poate fi un reper despre felul în care noi ne îndrăgostim, despre cum facem când ne îndrăgostim, despre ce ne atrage la celălat, despre ce căutăm, despre ceea ce avem nevoie, într-un moment al vieții noastre. Despre cum ne vedem pe noi înșine și despre cum am vrea să ne vedem, prin ochii celuilalt.
De obicei, ne îndrăgostim de cineva care seamănă cu noi, dar care credem noi că are mai multe calități decât noi. Și, în această fază, punem accentul pe lumina celuilalt, pe calitățile lui, pe virtuțile lui. Proiectăm și fantasmăm… Îl înzestrăm pe celălalt cu mai mult…Proiectăm pe el atenția și admirația noastră, adică iubirea. Când facem asta, celălalt înflorește (dă ce e mai bun din el) și noi înflorim odată cu el. Și procesul invers e valabil (dacă dragostea noastră este împărtășită), celălalt ne oferă atenția și admirația lui. E un proces de câștig-câștig, în care nimeni nu pierde.
Așa cum spuneam, prima dragoste se întâmplă, în cele mai multe cazuri, la o vârstă mică, de copil sau adolescent. Și, din acest motiv, se ”gândește” mai mult cu inima.
Cu cât înaintăm în vârstă, rațiunea începe să predomine și ne crește și egoul. Asta explică de ce prima dragoste este pură, inocentă, cum spuneați și dumneavoastră. Nu vrem neapărat ceva de la celălalt, dar ne place starea.
Reporter: Un poet maghiar – Juhász Gyula – mai multe poezii a dedicat primei sale iubite, pe numele ei Anna. Citez un fragment din poezia Anna eternă (traducerea aparţine lui Csata Ernő) „Nu cred, că totul a fost degeaba / Și c-a trecut de tot, să nu crezi! / Căci ești prezentă în cravata / Lunecată, în orice grai prost / Și în fiecare salut greșit / Și în toate scrisorile rupte / Și-n toată viața mea falsă / Trăiești, domnind în veci, Amin”. Credeţi că prima dragoste lasă urme atât de adânci, încât marchează „toată viaţa noastră falsă”? Şi dacă este aşa, atunci e mai bine să facem eforturi să uităm prima dragoste, sau să învăţăm să trăim împreună cu amintirea ei?
Emma Toader: Pentru poetul dumneavoastră, se pare că prima dragoste a rămas Muza vieții și creației lui.
Bărbații au nevoie de Muze, care să le inspire viața, care să îi facă să dărâme munții și să se ia la trântă cu Zmeii, oricare ar fi. Dacă Muza le devine soție, s-ar putea să nu îi mai inspire…Și, atunci, o dragoste neîmpărtășită sau care nu a avut un final, lasă imaginația să fantasmeze și să se întrebe: „Ce ar fi fost dacă…?”. Pentru poeți, scriitori, artiști , în general, acest lucru poate fi un factor stimulant, bun pentru actul de creație.
După părerea mea, toate actele de creație se nasc dintr-o iubire…
Femeile au marea șansă, însă, în vremurile noastre, să redevină Femei, să nu mai ocupe locul bărbatului. Doar după ce femeia redevine Femeie, ea își recapătă puterile și magia de Muză și ultima dragoste devine cea mai importantă și mai înălțătoare trăire pentru ea și partenerul ei.
Spuneam că, la prima dragoste, proiectăm pe celălalt toată frumusețea noastră, de care nu suntem conștienți. Dacă lucrăm cu noi, dacă facem terapie, învățăm să ne acceptăm și să ne vedem propria frumusețe și nu mai avem nevoie atât de mare să o vadă celălalt. Și întâlnim parteneri la fel ca noi, care și-au acceptat frumusețea, iubirea interioară. Nu ne mai întâlnim ca jumătăți, pentru ca celălalt să ne umple golul, ci ne întâlnim, ca părți întregi, care împreună se bucură de călătorie…
Interviu realizat de Székely Ervin – Rador
