HORA lansează inițiativa „Masa Bunătății”

„Masa Bunătății” este o inițiativă lansată de HORA, Organizația Patronală a Hotelurilor și
Restaurantelor din România care aduce la un loc companii, angajați din industria ospitalității, personal medical din linia întâi și categorii vulnerabile.Inițiativa își propune să creeze un lanț al faptelor bune: companiile donează fonduri care sunt direcționate de către HORA celor16 restaurantepartenere care vor pregăti și livra mese calde cadrelor medicale de la mai multe spitale din București, Deva, Brașov și Drobeta-Turnu Severin, precum și persoanelor fără adăpost din Sectorul 3.

 Industria ospitalității este una dintre industriile cele mai afectate de criza provocată de pandemia de COVID-19 – 25% dintre șomerii de astăzi pregăteau și serveau mese înainte de criză. Cei care până de curând obișnuiau să pregătească mese sau să-și servească clienții în mod direct – chelneri, ospătari, bucătari, personalul din restaurante, manageri – trec prin momente dificile. În același timp, personalul medical duce o luptă continuă cu noul coronavirus în spitale și pe ambulanțe, punându-și în pericol viața. Și categoriile vulnerabile sunt mai expuse în această perioadă. Printre acestea se numără și persoanele fără adăpost care se confruntă în fiecare zi cu lipsa hranei și a unor condiții decente de igienă și trai. Pentru fiecare dintre aceștia, reluarea activității, respectiv asigurarea unei mese calde reprezintă un ajutor important.

HORAa lansat o invitație deschisă companiilor care doresc să ajuteindustria HoReCa, darși pe cei care au nevoie de o masă caldă. Fondurile donate le vor oferi angajaților din 16restaurante din București, Deva, Brașov și Drobeta-Turnu Severin oportunitatea de a-și reîncepe activitatea și de a găti mese gustoase, care vor ajunge la medicii și cadrele medicale de la mai multe spitale din aceste orașe, precumși la persoanele fără adăpost din Sectorul 3. Restaurantele partenere sunt membre HORA și au fost selectate conform unor criterii stabilite de organizație pentru a asigura cele mai bune condiții de pregătire și livrare a meselor.

„Industria HoReCa și oamenii care fac parte din aceasta se confruntă cu o situație fără precendent. Obiectivul nostru este de a ajuta un număr cât mai mare de oameni din industria ospitalității, din domeniul medical, dar și pe cei vulnerabili pentru care fiecare masă este o luptă. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să arătăm solidaritate, să lucrăm împreună ca ocomunitate, să ne prindem în acest lanț al faptelor bune numit Masa Bunătății. Sperăm că ni se vor alătura cât mai multe companii și vom putea prinde cât mai multe fapte bune în acest lanț”,declarăDaniel Mischie, președinte HORA.

 Primul partener care s-a alăturat inițiativei „Masa Bunătății” este Philip Morris România, care va mobiliza, de asemenea, comunitatea de utilizatori IQOS. Compania va dubla donațiile făcute de aceștia. Proiectul „Masa Bunătății” se va derula, în primă etapă, pe perioada lunii mai, cu posibilitatea continuării și în lunile care urmează dacă restricțiile legislative continuă.

 

Despre HORA, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România

 HORA, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România, este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalității românești, având misiunea de a susține și de a promova interesele și valorile comune ale membrilor săi pe plan național și internațional. Organizația numără peste 100 de membri și își propune să redefinească industria ospitalității românești pe coordonatele etice, economice și culturale pe care le merită.