Nu va exista un sfârșit imediat al carantinei generate de coronavirus în Marea Britanie, a declarat duminică premierul Boris Johnson, prezentând într-un discurs televizat planurile vizând reducerea treptată a unora dintre măsurile care au închis o mare parte a economiei pentru aproape șapte săptămâni. „Acesta nu este pur şi simplu momentul pentru a încheia carantina în această săptămână”, a spus dl Johnson. „În schimb, facem primii pași atenți pentru modificarea măsurilor noastre”. Începând de luni, cei care nu pot lucra de acasă vor fi încurajați activ să meargă la muncă, a spus el, iar începând de miercuri, oamenii vor avea voie să facă nelimitat exerciții în aer liber, atât timp cât respectă regulile de distanțare socială. „Puteți sta la soare în parcul local, puteți conduce către alte destinații, chiar puteți face sport, dar numai cu membrii propriei gospodării”, a spus el./opopescu/dsirbu
(REUTERS – 10 mai)