Inventatorul Iustin Capră a decedat

Inventatorul şi inginerul român Iustin Capră a murit în această seară la vârsta de 82 de ani. El a fost cunoscut pentru numeroasele sale invenţii, printre care ‘rucsacul zburător’, ‘triciclul electric’, sau cea mai mică maşină din lume, Soleta, care consumă doar 0,5 litri la suta de kilometri. Prima lucrare, făcută la vârsta de cinci ani, o cutiuţă muzicală, nu a mai păstrat-o, la fel ca pe multe altele de mai târziu, după cum spunea în urmă cu un an într-un interviu pentru RRA.

Iustin Capră: Ceea ce trebuie să facem noi, zic eu, să avem această înţelepciune să luăm lumea aşa cum este. Faptul că am fost arestat m-a ajutat, pentru că înţelepciunea se dezvoltă în durere şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că am fost arestat. Eu nu am multe brevete, eu am zis, Doamne, omul nu are nevoie de hârtii, omul are nevoie de fapte. Viaţă este scurtă. Nu avem timp de pierdut, de făcut hârtii, aprobări şi cereri. Fiindcă întotdeauna se râdea de mine am fost complexat şi am zis că factorii de progres sunt angoasa, complexul de inferioritate, lehamitea de cotidian, cenuşiul, lipsurile, pentru că un bărbat trebuie să găsească soluţii şi nu scuze.

Realizator: Cunoscutul realizator de emisiuni de ştiinţă, Alexandru Mironov, ne-a spus că unul dintre favoriţii savantului Henri Coandă era Iustin Capră, care inventa fără oprire şi nu era niciodată mulţumit de ceea ce îi ieşea din mâini.

Alexandru Mironov: Bucureştenii ştiu că de-a lungul timpului pe străzile oraşului au mers motociclete stranii, electromotociclete, cu mult îniantea timpului, căci au apărut şi în vest, şi celebrele Soleta cu care ieşea în oraş spre spaima uneori a miliţienilor. Rucsacul zburător cu care o persoană putea să sară până la înălţimi de zeci de metri chiar, Iustin l-a arătat la toată lumea şi cineva de la Ambasada americană a vrut să ştie cum funcţionează. La scurtă vreme ne-am pomenit că soldaţii care luptau în Vietman foloseau rucsacuri exact după modelul lui Iustin Capră. Sigur că el a avut necazuri pentru chestia asta şi nu şi-a valorificat băneşte niciodată invenţiile lui. După ce termina de făcut o Soletă din asta de a lui, o demonta şi făcea alta, pentru că folosea mereu aceleaşi /…/, nu avea bani şi pentru altele. Iustin Capră a fost un om fericit în pasiunea lui. România pierde un om mare.

RADIO ROMÂNIA ACTULAITĂŢI – 19 ianuarie