Datorită plasmei sanguine primite, un bărbat maghiar în vârstă de 75 de ani, care era internat în spital încă de la mijlocul lunii aprilie şi care era ventilat mecanic, a scăpat de ventilator – a anunţat Universitatea Semmelweis din Ungaria, miercuri, pe pagina sa de internet. Infecţia cu coronavirus a bărbatului, internat la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Universităţii Semmelweis, era una severă. La data de 27 aprilie, atunci când i s-a administrat serul, acesta se afla pe ventilare mecanică de peste zece zile – scrie în comunicat. După tratament s-a putut demara trezirea treptată a pacientului, iar la 11 mai s-a putut renunţa la ventilarea mecanică. Starea pacientului este stabilă. În zilele următoare administrării serului, rezultatele de laborator ale pacientului, parametrii săi clinici şi respiratorii s-au îmbunătăţit deja – se precizează de asemenea în comunicatul de la Semmelweis. Esenţa terapiei cu plasmă este aceea a utilizării anticorpilor produşi în sângele persoanelor care s-au recuperat deja în urma acestei boli. Metoda a fost dezvoltată de un grup de cercetători coordonat de Zsombor Lacza, prorector ştiinţific al Universităţii de Educaţie Fizică, administrator al companiei OrthoSera, împreună cu Universitatea Semmelweis din Budapesta şi Centrul de virusologie al Universităţii de Ştiinţe din Pécs; proiectul s-a bucurat de sprijinul Ministerului Inovării şi Tehnologiei din Ungaria – se mai precizează în comunicat. Pentru a produce cât mai mult ser şi pentru a putea ajuta cât mai mulţi pacienţi, a fost solicitat ajutorul celor care s-au recuperat în urma infecţiei cu coronavirus. Persoanele acestea trebuie să aibă între 18 şi 60 de ani, trebuie să poată face dovada vindecării prin faptul că nu prezintă deja de 4-6 săptămâni simptome ale bolii. Doritorii pot scrie la adresa info@orthosera.com sau pot suna la numărul 06-70-363-87-68 – se arată în comunicat./lendrefy/atataru
(MTI – 14 mai)