Premierul bulgar, Boiko Borisov, participă la summitul şefilor de guvern din statele membre ale Iniţiativei Central Europene (ICE), în format de videoconferinţă. În centrul dezbaterilor se vor afla consecinţele pandemiei de COVID-19 în planul economic, social şi al sănătăţii, precum şi posibilele acţiuni comune pentru redresarea economiilor şi societăţilor din ţările din regiunea ICE. Iniţiativa Central Europeană a fost creată la data de 11 noiembrie 1989, ca încercare de a dezvolta cooperarea regională între patru ţări – Italia, Austria, Ungaria şi Iugoslavia. Astăzi, misiunea principală a iniţiativei este de a sprijini integrarea europeană prin cooperarea în diferite domenii între membri. În prezent există 17 țări membre ale ICE: nouă din UE (Italia, Ungaria, Slovenia, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Bulgaria, România, Croaţia), cinci din Balcanii de Vest (Muntenegru, Serbia, Republica Macedonia de Nord, Albania, Bosnia şi Herţegovina) şi trei din Europa de Est (Moldova, Ucraina, Belarus). De la începutul anului 2020, preşedinţia ICE a fost preluată de Muntenegru. Bulgaria a devenit membru cu drepturi depline în anul 1996 şi a asigurat preşedinţia prin rotaţie a forumului în anul 2007, urmând ca în 2022 să o preia din nou. În cadrul summitului, premierul Borisov va prezenta poziţia Bulgariei, conform căreia solidaritatea şi coordonarea sunt cele mai importante elemente pentru abordarea provocării fără precedent reprezentate de COVID-19. Videoconferinţa ICE va demonstra că schimbul de informaţii, experienţă şi practici, şi continuarea cooperării în aceste momente dificile sunt foarte importante în lupta împotriva noului virus./ddaniela/ilapadat
(www.dariknews.bg – 15 mai)